Regulile pentru o viață sănătoasă au un loc adânc săpat în conștiința noastră și au devenit adevăruri universale. Aceste reguli nu mai sunt valabile!
Atunci când cântarul de baie îți arată că te-ai îngrășat, te gândești imediat la ce te-ar putea ajuta să slăbești: să faci jogging dimineața, să mănânci la ore fixe, să nu consumi dulciuri, să bei multă apă. Dar oare toate aceste metode funcționează?
10 reguli pentru o viață sănătoasă care nu mai sunt valabile
E bine să dormi 8 ore pe noapte
Un studiu efectuat de American Academy of Sleep Medicine a demonstrat faptul că o persoană nu are nevoie decât de 7 ore de somn pentru ca organismul să funcționeze eficient și să ai energie pentru întreaga zi.
E bine să mănânci un mic dejun bogat
Cantitatea și conținutul micului dejun ar trebui să fie întotdeauna ajustate la cerințele fiecărui organism în parte. Mâncarea este folositoare doar atunci când vrei cu adevărat să o mănânci. De aceea, dacă de abia poți înghiți câteva firimituri dimineața, nu te tortura, mai bine bea un pahar cu apă.
E bine să faci jogging dimineața
Joggingul este la fel de benefic, indiferent dacă îl practici dimineața sau seara, așa că, dacă nu ai timp și chef să alergi dimineața, nu o face. Mai mult, ar trebui să-i permiți corpului tău să se trezească complet, înainte de a alerga dimineața. Este mai bine să mănânci micul dejun și să aștepți 40 de minute, înainte de a face sport. Altfel, ai putea să leșini, să ai dureri de cap sau puls neregulat.
E bine să eviți dulciurile
De fapt, consumul de dulciuri este benefic pentru organism, pentru că acestea conțin glucoză, un element esențial pentru buna funcționare a creierului.De aceea nu este bine să elimini complet dulciurile din regimul tău alimentar. Dar poți să reduci la minimum cantitatea de zahăr pe care o consumi. De exemplu, mănâncă iaurturi naturale, consumă băuturile calde fără zahăr și mănâncă fructe uscate în loc de bomboane sau ciocolată.
E bine să te antrenezi până la epuizare
„Dacă nu te dor mușchii a doua zi, înseamnă că nu te-ai antrenat cum trebuie!” De fapt, durerea musculară de după antrenament apare atunci când mușchii au fost suprasolicitați. Durerea musculară poate fi un simptom al rupturilor musculare. În acest caz, va trebui să faci o pauză până când mușchii sunt complet refăcuți.
E bine să nu bei apă în timpul meselor
Apa este un element esențial pentru funcționarea corectă a sistemului digestiv. Dacă organismul tău nu primește suficiente lichide, stomacul va compensa prin folosirea salivei. De aceea este bine și necesar pentru organismul tău să consumi cantități suficiente de apă. În felul acesta, stomacul va digera și absorbi mai ușor mâncarea.
E bine să mănânci la ore fixe
Nu trebuie să mănânci dacă nu ți-e foame! Regula este să mănânci atunci când îți este foame. Organismul îți va semnaliza momentul la care are nevoie de hrană. În ceea ce privește numărul zilnic de mese, ideal ar fi să-ți împarți hrana în 5-6 mese separate.
E bine să te speli pe dinți după fiecare masă
De-a lungul unei zile consumăm destul de multe alimente acre: ceaiuri cu lămâie, murături, sosuri de salate, etc. Resturile acide ale acestor mâncăruri atacă smalțul dinților. Dar, spălatul pe dinți după fiecare masă poate să fie și mai dăunător. În plus, poate provoca sângerarea gingivală. Nu asculta de fiecare regulă nouă pe care o auzi, spală-te pe dinți de două ori, dimineața și seara, ca și până acum.
E bine să renunți la produsele de panificație
Pâinea conține foarte multe dintre fibrele necesare pentru a reduce nivelul de colesterol și a elimina acizii biliari din organism. De asemenea, pâinea contribuie la funcționarea optimă a sistemului digestiv. Asta nu înseamnă că trebuie să te îndopi cu pâine: 200 de grame de pâine pe zi sunt suficiente.
E bine să bei 2 litri de apă pe zi
Cantitatea de apă pe care trebuie să o consumi în fiecare zi este strâns legată de greutatea corporală: 30 ml/kg. Trebuie să ai în vedere și alți factori: condițiile meteo, umiditatea și cantitatea de apă pe care o pierzi în timpul antrenamentelor. Pentru a menține o balanță corectă a nivelului de apă din organism, mai poți consuma și ceaiuri, cafea și sucuri de fructe.