Solutia optima pentru picioare obosite: un masaj reconfortant
Dietă & Fitness · Intretinere / De Greta Harja, 26.07.2005

La sfarsitul unei zile de munca epuizante, picioarele tale arata descurajant, iar starea ta generala nu este una prea fericita. Nici nu e de mirare - ai stat ore in sir pe tocuri inalte, iar caldura a dilatat vasele de sange... Cum arata picioarele tale? Cum le simti? Foarte probabil, degetele sunt lipite intre ele, ca sardinele in cutie, pielea este lipsita de culoare si hiper sensibila, iar tu resimti tensiunea acumulandu-se in gambe. Ce ai putea face pentru a le "readuce la viata"? Nimic nu te va relaxa la fel de bine si de prompt precum un masaj...


Ideal ar fi sa ai langa tine un prieten sau partener care sa se ocupe de acest lucru, iar tu sa nu ai altceva de facut decat sa stai intinsa si sa te bucuri de senzatia aceea deosebita, simtind cum tensiunea se "scurge" treptat. Contrar unei opinii larg raspandite, beneficiile pot exista si pentru cel care face masajul. Acesta va experimenta si el o stare de bine, pentru ca poate face acest lucru pentru cineva drag, fapt care va avea rezultate pozitive inclusiv in plan fizic: tensiunea arteriala se va regla, ceea ce se va dovedi reconfortant.


Pentru tine, cea care esti rasfatata cu un astfel de tratament, se poate spune ca putine lucruri sunt mai relaxante. Masajul picioarelor va combate stresul si va stimula circulatia sangelui in acele zone care au fost "incorsetate" toata ziua in incaltaminte. Mai mult decat atat, acest tip de masaj iti va relaxa intregul corp, detensionand musculatura si articulatiile. Efectul se va dubla daca, in prealabil, se aplica o crema hidratanta sau un ulei de masaj.

Daca nu ai la dispozitie un "voluntar", iti poti face si singura masajul. Desigur, nu va fi la fel, insa cu siguranta te vei simti mult mai bine ulterior - decat daca te-ai pregati de culcare avand picioarele umflate si tensionate.


Cum se face un masaj al picioarelor?

Nu exista un anumit interval al zilei indicat in mod special pentru acest lucru sau o frecventa impusa. Cu alte cuvinte, maseaza-ti picioarele ori de cate ori simti nevoia, daca ai posibilitatea de a face acest lucru. Daca ai pe cineva care iti face masajul, intinde-te pe o suprafata plana si pune-ti picioarele pe o perna mare.

Singura? Aseaza-te pe un scaun confortabil, preferabil un fotoliu, gaseste-ti o pozitie confortabila, indoaie piciorul pe care-l masezi (celalalt este bine sa fie intins in acest interval) si maseaza-te pana cand simti ca picioarele "iti zambesc". Ce inseamna acest lucru? Ai ghicit - nu exista un prag temporal minim sau maxim... totul depinde de tine! In cazul in care folosesti o crema sau ulei de masaj, protejeaza spatiul din jur cu ajutorul unor folii de plastic.


Pasul 1: masajul talpilor si al gambelor

Masarea talpii si a gambei stimuleaza circulatia si incalzeste in mod placut piciorul. Se incepe de la baza superioara, cu miscari delicate, lente dar ferme, apasand incet talpa cu varfurile degetelor. Continua pe toata lungimea talpii, pana la calcai si ulterior urca treptat spre genunchi.

Pasul 2: rotiri ale gleznelor

Procedura aceasta relaxeaza articulatiile. Pune-ti o mana sub glezna, astfel incat sa "imbratisezi" piciorul, iar cu cealalta maseaza incet glezna, rotind-o in acelasi timp, de 3-5 ori, in toate directiile. Daca vei face acest lucru cu regularitate, vei vedea ca miscarile picioarelor devin, treptat, mult mai usoare si mai permisive. Exercitiul acesta este recomandat in mod deosebit celor care sufera de artrita.

Pasul 3: masajul degetelor de la picioare

Ca si cele de la maini, degetele de la picioare sunt foarte sensibile la atingeri, asa incat un astfel de masaj se va dovedi foarte relaxant pentru ele - mai ales dupa ce au stat o zi intreaga stranse in incaltaminte. Incepe cu degetul mare, masandu-l lent si tragand usor de el, indoindu-l pe masura ce miscarile devin tot mai intense.

Pasul 4: reia miscarea descrisa la pasul 1

Masajul talpii si a gambei reprezinta o modalitate ideala atat de a incepe, cat si de a incheia acest ritual de rasfatare a picioarelor.

Daca nu ai la dispozitie ulei de masaj, poti folosi un amestec obtinut din doua lingurite de ulei de masline, 3 picaturi de esenta de lavanda si o picatura de esenta de romanita. Combina aceste ingrediente intr-o sticluta si agita recipientul. Vei obtine cantitatea de ulei necesara pentru un masaj. Este indicat ca, inainte de a incepe masajul, sa inhalezi adanc aroma reconfortanta a uleiului.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro