7 mituri despre yoga
Dietă & Fitness · Intretinere / 19.04.2019

Nu este o opțiune destinată exclusiv persoanelor tinere și foarte flexibile. Nu lăsa miturile legate de yoga să te descurajeze. Învață să diferențiezi ideile greșite de beneficiile reale.

Credeai că trebuie neapărat să fii foarte flexibil pentru a putea practica yoga? Sau că este o religie? Există foarte multe idei eronate legate de această practică desfășurată de sute de ani. „Am auzit foarte multe idei ciudate despre yoga. Din păcate astfel de mituri descurajează multe persoane, care renunță să exploreze această practică benefică pentru frumusețe și sănătate”, spune Ashleigh Sergeant, instructor yoga.

 
Iată care sunt principalele mituri vehiculate despre yoga:

 
1. Trebuie să fii flexibil pentru a putea practica yoga

„Aud tot timpul oamenii spunând că nu au cum să facă yoga pentru că nu sunt flexibili. Nu este un motiv pentru a ocoli această practică. În unele cazuri ai putea ajunge să-ți atingi ușor degetele de la picioare în diferite poziții, dar nu este unicul obiectiv. Yoga de intensitate redusă este foarte utilă pentru artrită, întărind încheieturile și gleznele”, spune dr. Steffany Moonaz, de la Universitatea din Maryland.

 
2. Yoga este o religie

„Pentru că meditația face parte din yoga și este asociată cu alte tradiții religioase unii oameni ajung să creadă că este o religie. Yoga nu are nicio parte teologică, biserici sau temple. Este un exercițiu spiritual, care necesită calm și liniște, dar nu a devenit o religie”, spune dr. Moonaz.

 
3. Poate înlocui alte tipuri de exerciții

Deși este un tip de activitate fizică, yoga are drept obiectiv vindecarea și susținerea întregului organism prin conectarea corpului cu mintea și sufletul fiecărui practicant pentru a crea o stare de mindfulness. Fiecare persoană are nevoi diferite și este posibil ca alergatul, mersul pe bicicletă sau exercițiile aerobice să fie necesare în continuare pentru o stare de bine.

 
4. Yoga este la fel indiferent cum se numește

„Există multe stiluri și niveluri de yoga, iar acestea pot fi selectate în funcție de experiență și obiective. De exemplu, yoga Ashtanga se desfășoară rapid și este foarte solicitantă, Yin yoga este mai lentă și implică menținerea pozițiilor un timp mai îndelungat, iar yoga Lyengar este utilă pentru a combate durerile de spate”, spune dr. Moonaz.

 
5. Vei ști ce tip de yoga ți se potrivește după o singură ședință

Din moment ce există atât de multe variante de yoga probabil vei avea nevoie de mai multe ședințe pentru a putea stabili exact ce ți se potrivește. Yoga Ashtanga este ideală dacă nu te deranjează să transpiri, iar varianta Lyengar este utilă pentru persoanele care suferă de artrită sau au dificultăți de mișcare.
„Yoga este o experiență personală și vei avea nevoie de ședințe cu profesori diferiți pentru a explora opțiunile disponibile și a face alegerea potrivită pentru tine”, spune dr. Moonaz.

 
6. Nu poți practica yoga decât într-un studio special

Poți practica yoga și acasă, cu ajutorul cursurilor online, al DVD-urilor sau al diferitelor aplicații. „Dacă decizi să încerci yoga acasă vei putea explora pe cont propriu exercițiile și îți vei crea un antrenament unic, variind între diferite poziții și menținându-le mai mult timp pe cele care te avantajează. În unele cazuri este mai simplu să începi așa și să iei legătura cu un profesor după ce ai identificat secvența de exerciții care te reprezintă”, spune dr. Moonaz.

 
7. Instructorii yoga sunt experți în medicina alternativă

Unele persoane sunt convinse că instructorii yoga dețin foarte multe informații despre suplimentele naturiste, dar nu se întâmplă mereu așa. „Lucrez adesea cu persoane care suferă de artrită și am învățat multe lucruri despre această afecțiune, dar nu aș putea niciodată să iau locul unui reumatolog sau să răspund întrebărilor care necesită sfatul medicului”, spune Ashleigh Sergeant.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro