6
Vrei să știi ce mănâncă Dr. Oz la cină?
Dietă & Fitness · Dieta / 07.11.2017

Celebrul Dr. Oz a fost invitat într-o emisiune și a dezvăluit ce mănâncă de obicei la masa de seară și de ce face această alegere?

Cu toții am auzit de Dr. Oz și celebra sa emisiune ”The Dr. Oz Show” care are foarte mulți fani în întreaga lume. Dacă ne uităm la fotografiile pe care le împărtășește cu fanii lui pe Instagram, alegerile lui alimentare sunt întotdeauna echilibrate, indiferent că mănâncă acasă sau la muncă. 


Legume la cină


Pentru că soția sa este vegetariană, la cină consumă întotdeauna legume. Chiar dacă el nu este un vegetarian declarat, consumă rar carne, în special pește. 

”Soția mea este vegetariană, așa că mănânc legume la cină. Seara trecută broccoli, frunze de broccoli și porumb. A mai făcut o cremă delicioasă de dovleac. Întotdeauna mâncăm verdețuri, iar Lisa, soția mea, prepară niște dressing-uri delicioase pentru salate”,
povestește Dr. Oz, citat de publicația Today.


Nu consumă gustări nesănătoase


Nu mănâncă niciodată târziu și nu are obiceiul de a ronțăi gustări nesănătoase în timp ce se uită la televizor. În schimb, și-a format anumite reguli pentru a petrece timp de calitate în familie în fiecare seară. 

”Nu măncâm niciodată după orele 19:30. În bucătărie nu avem televizor, iar telefoanele sunt întotdeauna puse deoparte atunci când ajungem acasă. Nu avem niciun alt gadget care să ne distragă atenția. Prefer să vorbesc cu copiii mei, să-i întreb despre relațiile lor amoroase, nu numai despre școală și note. Avem multe lucruri de discutat și dezbătut împreună”
, explică Dr. Oz.

Se pare că nici dimineața sau la prânz nu face alegeri alimentare nesănătoase. Potrivit declarațiilor sale oferite în diverse interviuri, Dr. Oz are un program strict: se trezește dimineața devreme, mereu la aceeași oră și face întotdeauna exerciții fizice îmbinate cu yoga. Consumă iaurt simplu cu afine și la gustarea de dimineață optează întotdeauna pentru migdale sau alte nuci. 

La prânz alege uneori pește/rață/vită, însă în general masa lui este compusă din multe legume, grăsimi sănătoase, carbohidrați complecși și o sursă de proteine.

În galerie găsești câteva fotografii ca să vezi cum arată de regulă mesele lui!

Foto: Instagram
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro