Slăbeşte fără suferinţă: Andrei ne spune CUM a ajuns de la 110 Kg la 75 kg
În zilele noastre, felul în care arătăm este foarte important şi tot mai multă lume se confruntă cu kilogramele în plus. Fie că ai de dat jos doar câteva kilograme, fi că ai de dat jos mult mai multe kilograme, atingerea şi menţinerea acestui obiectiv pare pentru multe persoane o problemă foarte grea. Dar nu şi pentru Andrei.
În zilele noastre, felul în care arătăm este foarte important şi tot mai multă lume se confruntă cu kilogramele în plus. Fie că ai de dat jos doar câteva kilograme, fie că ai de dat jos mult mai multe kilograme, atingerea şi menţinerea acestui obiectiv pare pentru multe persoane o problemă foarte grea. Dar nu şi pentru Andrei."Pregătirea psihologică şi conştientizarea nivelului la care te afli, reprezintă cheia rezolvării acestei probleme." – am aflat de la Andrei care a reuşit acest lucru şi care ne spune că poţi reuşi şi tu.
Andrei Cătălin Ştefănescu, analist-programator, la vârsta de 39 ani a reuşit să slăbească de la 109,8 kg la 74,5 kg, printr-un proces de slăbire fără suferinţă pe care l-a descoperit singur. Acum are 42 ani şi se menţine fără probleme la o greutate normală.
El ne-a spus că mulţi dintre cei care doresc să slăbească ştiu CE trebuie să facă, dar nu ştiu CUM să facă, motiv care l-a determinat să scrie un material şi să ne împărtăşească şi nouă din experienţa sa, prin publicarea acestuia într-un blog pe site-ul Eva.ro. Articolele vor fi publicate în fiecare zi de marți şi vineri.
Ca o prefaţă la acest blog vă prezentăm în continuare un scurt interviu cu Andrei:
Cum a luat naştere acest proiect?
Dorinţa mea de a scrie acest material a apărut într-un interval de 2-3 luni în care din experienţa mea, am realizat două lucruri:
Primul lucru este că, de fapt, ceea ce lipseşte multora dintre cei care doresc să slăbească, nu este o reţetă sau un sistem de slăbire, ci voinţa de a trece la acţiune şi de a acţiona în mod corect şi constant.
Iar al doilea lucru este că nu prea sunt disponibile pe piaţa de profil, materiale care să îţi arate cum să ajungi la această stare de voinţă.
Care este ideea de bază a proiectului?
Ideea în jurul căreia este redactat întregul material, este că toată lumea ştie CE trebuie să facă ca să slăbească, dar foarte puţini ştiu CUM să facă. Adică toată lumea ştie că trebuie să mănânce corect şi să facă sport, ba chiar ne confruntam cu o adevărată inflaţie de informaţii despre ce trebuie să mănânci, ce exerciţii fizice trebuie să faci şi cum ar trebui să te organizezi pentru ca să slăbeşti, dar foarte puţini ştiu cum să abordeze problema pentru a obţine rezultate concomitent cu păstrarea unei stări de bine.
Cu ce este diferită metoda ta faţă de ceea ce există pe piaţă în acest moment?
Materialul pe care îl propun celor preocupaţi să slăbească nu se află la concurenţă cu niciun sistem sau metodă de slăbire existente, ci le completează. El scoate de fapt în evidenţă veriga lipsă, elementul de bază căruia până acum nu i s-a acordat atenţia cuvenită şi care vine să completeze ceea ce există deja.
De ce "Slăbeşte fără suferinţă"?
Pentru că mulţi se gândesc că pentru a slăbi va trebui să se supună unor privaţiuni, sacrificii şi eforturi cu care nu sunt obişnuiţi, într-un cuvânt suferinţa. Iar suferinţa se opune în mod clar stării de confort pe care o au. Aceste lucruri îi determină să amâne trecerea la acţiune, sau dacă trec la acţiune o fac în mod greşit, ceea ce îi conduce către eşec.
Eliminarea acestui mod de a gândi şi de a vedea lucrurile este esenţială şi se poate realiza printr-o pregătire psihologică prealabilă şi conştientizarea nivelului la care se află fiecare.
Care este rolul pregătirii psihologice în procesul de slăbit? Dar al dietei si al sportului?
Pregătirea psihologică constituie baza, fundaţia care te ajută să pui în aplicare cu succes planul alimentar şi cel al exerciţiilor fizice.
Dieta şi sportul reprezintă cele două planuri de acţiune în care alimentaţia corespunzătoare şi respectiv exerciţiile fizice produc în mod direct schimbarea asupra felului în care arăţi şi te simţi. Bineînţeles te vor face să arăţi şi să te simţi mult mai bine.
De ce este important să slăbeşti şi să arăţi bine?
Este important să slăbeşti pentru sănătatea ta şi este important să arăţi bine pentru că acesta constituie unul dintre lucrurile pe care pune mare preţ societatea umană din ziua de azi.
Prin ce etape ai trecut pentru a ajunge la reuşită şi cum s-a schimbat viaţa ta de atunci?
În mod sumar etapele prin care am trecut sunt: pregătirea psihologică, aplicarea unor schimbări în alimentaţie, la început modeste, abordarea cu precauţie a exerciţiilor fizice, introducerea de noi schimbări în alimentaţie concomitent cu adăugarea unor exerciţii fizice suplimentare şi creşterea intensităţii la cele vechi şi tot aşa.
În ceea ce priveşte felul în care mi s-a schimbat viaţa, printre cele mai importante lucruri sunt că am scăpat de burtă, că mă simt foarte bine fizic şi moral, că am mai multă forţă şi rezistenţă fizică şi mentală, hainele stau pe mine muuult mai bine şi nu în ultimul rand ca nivel de importanţă, faptul că sunt foarte preocupat să îi ajut şi pe alţii să realizeze aceste lucruri!
Căror categorii de persoane te adresezi?
Mă adresez persoanelor care sunt preocupate să slăbească, dar nu reuşesc să treacă la acţiune, sau chiar daca trec la acţiune nu reuşesc să îşi atingă obiectivul, indiferent dacă acestea trebuie să dea jos 30 de kilograme, sau numai 3 kilograme. Tuturor acestora le este mai mult decât necesar materialul realizat de mine.
Noi (Eva.ro) am citit materialul şi am văzut că aproape fiecare capitol începe cu un citat, ce ne poţi spune despre acestea, care este rostul lor?
Fiecare citat reprezintă chintesenţa capitolului respectiv şi arată felul în care trebuie interpretat conţinutul capitolului.
Dar totodată aceste citate arată şi preocuparea pe care au avut-o şi o au minţile luminate ale omenirii pentru nevoia de autodepaşire a fiecaruia dintre noi şi importanţa pe care o are acest lucru, și anume de a ne autodepaşi.
Ce sfaturi ai pentru cei interesaţi de slăbit?
În primul rând să citească integral materialul realizat de mine, de cel puţin trei ori. Să se gândească la lucrurile evidenţiate în acest material şi să nu ezite să ne contacteze pentru lămuriri suplimentare.
În al doilea rând să se autoevalueze cu sinceritate şi să aleagă la început schimbările pe care le pot duce. Este mai important să adopte schimbări puţine şi mici, dar să fie consecvent în a le aplica şi menţine, decât să înceapă cu schimbări multe şi grele care au potenţialul de a-i eroda rapid disponibilitatea şi voinţa de a se autodepaşi.
Un alt lucru important ar fi să nu se grăbească. Deprinderile greşite pe care le-au dobândit în ani, nu este firesc şi sănătos să le schimbe peste noapte.