O dietă sănătoasă poate cauza constipația?
Dietă & Fitness · Dieta / 07.11.2018

Te-ai hotărât să mănânci mai sănătos și să ocolești chips-urile și dulciurile dar acum constipația îți face probleme? Află de ce se întâmplă acest lucru.

Din moment ce ai decis să-ți rectifici dieta probabil te aștepți să nu ai nicio problemă cu digestia. Poate că ai eliminat carnea roșie, zahărul sau produsele lactate din meniul tău și consumi salate mult mai des. Sau poate că ai decis să te bazezi pe cerealele integrale ori să reduci foarte mult cantitatea de carbohidrați. Indiferent de opțiunea aleasă ai fost surprinsă de o schimbare neașteptată: constipația.
Deși pare ilogic se întâmplă foarte des ca persoanele care își schimbă dieta în încercarea de a mânca mai sănătos să fie afectate de constipație. Motivele depind de tipul de dietă ales și digestia prea lentă sau constipația îți indică faptul că nu ai realizat încă un echilibru optim care să favorizeze eliminarea toxinelor. Nu te îngrijora pentru că există soluții rapide pentru a rezolva situația.

 
Iată care sunt motivele pentru care noua ta dietă favorizează constipația:

 
1. Lipsesc fibrele solubile

Foarte multe diete populare, printre care cele fără gluten, paleo sau cele cu o cantitate redusă de carbohidrați elimină o mare parte din cereale, iar unele presupun și diminuarea consumului de fructe și legume. Acestea sunt sursele principale de fibre solubile, dar sunt adesea înlocuite cu legume cu frunze verzi, fructe de pădure sau nuci, care conțin în special fibre insolubile.
La prima vedere nu pare o schimbare atât de importantă, dar cele două tipuri de fibre sunt prelucrate diferit de sistemul digestiv. Fibrele solubile absorb lichidele din organism și facilitează digestia optimă, în timp ce fibrele insolubile nu se pot combina cu lichidele și ar putea încetini digestia. Dacă deja ai o digestie puțin mai lentă, o dietă bogată în fibre insolubile ar putea cauza rapid constipația. Pentru a remedia problema consumă cât mai des dovlecei, morcovi, dovleac, semințe de chia, avocado și pepene galben. Dacă nu ai cum să le integrezi în meniul zilnic cel mai bine este să încerci suplimentele cu magneziu. Dacă le iei seara, înainte de culcare, vor antrena lichidul din cadrul tractului digestiv, iar a doua zi nu vei mai avea probleme cu digestia lentă.

 
2. Prea puține grăsimi

Renunțarea la produsele lactate și favorizarea rețetelor pe bază de albușuri de ou sau a unei cantități ridicate de legume și fructe are drept efect diminuarea semnificativă a cantității de grăsimi consumate. Poate că nu știai, dar grăsimile au un rol de bază în cadrul digestiei. O cantitate suficientă de grăsimi stimulează motilitatea gastrică și previne digestia lentă. Mesele mari sau cele care au o cantitate semnificativă de grăsimi dau rapid impulsul necesar pentru eliminarea toxinelor și accelerarea digestiei. Dacă ai ales un plan de alimentație care conține foarte puține grăsimi este posibil să ai probleme cauzate de constipație.
Pentru a remedia situația încearcă să incluzi și grăsimi sănătoase în cadrul fiecărei mese. Avocado, semințele de dovleac sau de floarea soarelui, untul de migdale sau de arahide, uleiul de măsline sau peștele gras (somon, macrou, hering, ton) sunt opțiunile dintre care poți alege, astfel încât să nu te plictisești consumând mereu același lucru. De asemenea, ai putea încerca suplimente din ulei de pește sau de semințe de in.

 
3. Zahărul natural a fost eliminat

Unele diete mai restrictive impun reguli legate de alimentele care conțin zahăr în mod natural, cum sunt iaurtul, laptele, fructele mai dulci precum bananele, strugurii și mango, fructele confiate, în special stafidele și legumele precum morcovii și sfecla roșie. Cu toate acestea, lactoza din produsele lactate, fructoza din fructe și sorbitolul din fructele confiate au un efect laxativ și favorizează digestia normală. 
Dacă până acum le-ai consumat des probabil că nu ți-ai dat seama de efectul lor, însă dacă le elimini brusc din dietă ai putea avea probleme. În cadrul studiilor realizate nu s-a putut demonstra în mod clar că te poți îngrășa sau că ai un risc foarte ridicat de diabet de tip 2 dacă mănânci prea mulți morcovi sau banane, dar dacă preferi să eviți aceste surse de zahăr vei avea nevoie de suplimente de vitamina C și magneziu pentru a restabili ritmul normal al digestiei. Evită suplimentele cu magneziu dacă ai avut litiază renală sau orice alte probleme cu rinichii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro