Extraordinarele cereale
Dietă & Fitness · Dieta / 04.11.2003

Excelenta sursa de carbohidrati si proteine, cerealele au o foarte mare importanta pentru alimentatia zilnica. Chiar din preistorie cand omul aduna plante salbatice, seminte si fructe ca sa se hraneasca, cerealele au fost printre principalele surse nutritive. Apoi a venit si constiinta importantei majore pe care acestea o aveau in alimentatia sa, iar omul a inceput sa cultive cerealele ajungand ca, in zilele noastre, tari ca Statele Unite ale Americii, fosta Uniune Sovietica, India si China sa dedice cea mai mare parte a terenului arabil acestor culturi, devenind cei mai mari producatori de cereale din lume.


Grau, porumb, orz, mei, secara, orez si avena sunt considerate alimentele energetice prin excelenta datorita continutului bogat in carbohidrati. In plus, trebuie sa adaugam faptul ca au foarte putine grasimi si sunt total lipsite de colesterol dar, mai ales, cerealele sunt recunoscute pentru continutul mare de fibre, fundamentale pentru organismul nostru deoarece, nefiind asimilabile, faciliteaza eliminarea reziduurilor prezente in organismul nostru. Iata, in esenta, care este compozitia cerealelor: 14% apa, 10% proteine, 2% lipide, 74% glucide sub forma de amidon si 2% saruri minerale. In sfarsit, putem afirma ca, daca vrem sa ne mentinem o alimentatie sanatoasa si echilibrata, cerealele nu pot lipsi din dieta zilnica, care ar trebui sa reprezinte 70% din totalul alimentelor pe care le consumam zilnic. In rest, 20% trebuie sa fie reprezentat de lipide si 10% proteine. Pentru a atinge o alimentatie sanatoasa si echilibrata, ar trebui sa se consume cel putin 30-35 de grame de fibre in fiecare zi, dar cei mai multi dintre noi nu ajung sa consume aceasta cantitate. Iata de ce painea integrala ar trebui consumata mai des, ca si graul sau orezul integral.


In continuare vom prezenta proprietatile celor mai importante cereale, cu scopul de a le putea aprecia la justa lor valoare.

1. Orezul este cel mai raspandit in lume, dupa grau. Are o compozitie chimica cu totul speciala, adica are un continut redus de minerale si de substante grase, de asemeni are foarte putine proteine. Toate acestea il fac sa fie alimentul cel mai usor digeribil, potrivit pentru orice varsta. Intre derivatele orezului amintim: amidon, faina, fulgi si paste. In diversitatea sa de la semi-integral la integral, orezul are proprietati tonice si emoliente intestinale. Orezul obisnuit (fara fibre) are proprietati astringente ca si apa in care fierbe.


2. Graul tonifica splina si pancreasul, faciliteaza digestia; este recomandat persoanelor fara energie si convalescentilor. Exista doua specii principale: Triticum vulgare, cu boabe fainoase, folosit pentru paine, biscuiti si alte dulciuri; cealalta specie se cheama Triticum durum, cu boabe de consistenta sticloasa, folosit in special in fabricarea pastelor.

3. Porumbul este tonifiant pentru splina, pancreas si stomac, si are proprietati diuretice si antidispeptice. Se recomanda persoanelor care sufera de retentie hidrica, de proasta digestie si de anxietate. Porumbul sta la baza multor alimente cum ar fi mamaliga, corn flakes si pop corn. Din malai se pot pregati si dulciuri, paine sau biscuiti. Porumbul contine vitaminele B1 si B2.


4. Orzul are o functiune expectoranta, emolienta si calmanta. Se foloseste indeosebi sub forma de malt de catre producatorii de bere. Orzul perlat adaugat ciorbelor de legume furnizeaza multi carbohidrati. Este relevant si continutul de fibre solubile care reduce absorbtia colesterolului.

5. Secara are un mare continut de vitamina E.

6. Meiul are un continut de proteine egal cu al graului si este bogat in fier.

7. Bobul tonifica ficatul. Se recomanda celor care sufera de constipatie si persoanelor nervoase, care obosesc usor. Compozitia bobului este asemanatoare cu cea a graului dar contine mai multe fibre. Se consuma in supe.

8. Avena stimuleaza functionarea plamanilor si a intestinului gros. Se recomanda persoanelor triste. E bogata in proteine si uleiuri, fibrele sale solubile ajuta la scaderea nivelului colesterolului in sange. Se consuma sub forma de fulgi, la micul dejun.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro