Dr. Oz: Top 5 alimente care topesc repede grăsimea de pe burtă
Seminţele de floarea-soarelui crude au substanţe antiinflamatorii care împiedică acumularea kilogramelor în zona abdominală.
Grăsimea abdominală creşte riscul de a face boli de inimă, diabet şi cancer mamar, susţin specialiştii din întreaga lume. Cu cât se depune mai multă grăsime în zona abdomenului cu atât este mai periculoasă pentru sănătatea ta. Potrivit Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie, Boli metabolice, "dimensiunea taliei unei femei nu trebuie să depăşească 80 centrimetri, iar la bărbaţi 94 centimetri. Când talia se măreşte, se acumulează grăsime în interiorul abdomenului, grăsime care este toxică".Ca să reduci acest risc şi să ai o talie de care te mândreşti trebuie să ai grijă la alimentaţie, dar şi să te asiguri că faci de câteva ori pe săptămână mişcare.
Iată ce alimente nu trebuie să-ţi lipsească din meniul zilnic, după cum recomandă celebrul Dr. Oz:
1. Iaurtul
Numeroase studii au arătat că persoanele care obişnuiau să consume câte trei iaurturi simple pe zi au pierdut cu 81% mai multă grăsime din zona abdominală în comparaţie cu cele ca nu-l au în meniul zilnic. Iaurtul simplu, fără adaos de zahăr şi lapte praf conţine bacterii bune care îmbunătăţesc digestia, echilibrând flora intestinală şi prin urmare favorizând absorbţia eficientă a nutrienţilor. De asemenea, iaurtul are un conţinut proteic ridicat care conferă o senzaţie de saţietate, dar este şi o sursă bună de vitamina D care ajută la absorbţia calciului în organism. Calciul este unul dintre mineralele esenţiale care stimulează procesul de slăbire.
2. Seminţele de floarea-soarelui
Sunt de folos persoanelor care ţin cură de slăbire, datorită substanţelor antiinflamatorii care împiedică acumularea grăsimii în special în zona abdomenului. În plus, seminţele de floarea-soarelui au un conţinut ridicat de vitamina E, fier, seleniu, grăsimi sănătoase şi proteine care asigură o senzaţie de saţietate şi dau energie.
3. Fasolea neagră uscată
Boabele de fasole neagră au un conţinut ridicat de fibre şi proteine, ajutând la scăderea senzaţiei de foame. Datorită faptului că asigură o saţietate de lungă durată, fiind digerate încet, fasolea neagră uscată trebuie să fie pe lista cu ingredientele pe care trebuie să le consumi săptămânal. În plus, conţin flavonoide care împiedică depunerea grăsimilor pe burtă.
4. Ceaiul negru
Cortizolul, cunoscut sub numele de hormonul stresului, trebuie ţinut sub control deoarece în caz contrar stimulează producţia glucozei care este transformată în grăsime. Un ingredient secret recomandat de Dr. Oz pentru capacitatea de a menţine cortizolul în limite nromale este ceaiul negru. Specialistul recomandă un consum de patru ceşti de ceai negru pe zi, chiar şi dezofeinizat.
5. Cerealele integrale
Carbohidraţii rafinaţi nu au ce să caute în meniul tău. Este de preferat să optezi pentru cerealele integrale care au un conţinut ridicat de fibre, îmbunătăţesc digestia şi împiedică depunerea grăsimilor. Astfel în loc de orez alb alege-l pe cel brun, în locul pâinii albe alege-o pe cea din făină integrală, iar în loc să mănânci o porţie de paste din făină albă alege-le pe cele din făină neagră. De asemenea, include în meniul tău meiul, quinoa, ovăzul, amarantul. Aceşti carbohidraţi sănătoşi conţin fibre şi se absorb lent, astfel că nu generează o creştere bruscă a glicemiei. Acest lucru are un efect benefic asupra întregului organism, iar tu nu vei mai pofti după-amiaza la alimente nesănătoase.
Studiile arată că persoanele care consumă cereale integrale se menţin mai uşor la o greutate corporală normală şi nu au probleme cu depunerea grăsimilor în zona abdominală.
Alimentele care favorizează depunerea grăsimii pe burtă
Potrivit specialistului, persoanele care vor să scape de grăsimea abdominală trebuie să evite sau să limiteze consumul următoarelor alimente:
- Brânza, deoarece conţine grăsimi saturate care favorizează apariţia inflamaţiilor. Persoanele care obişnuiesc să consume multă brânză grasă vor lua în greutate, în special în zona abdominală.
- Margarina conţine grăsimi trans care sunt obţinute prin hidrogenare, lucru care favorizează creşterea nivelului de colesterol "rău" şi depunerea grăsimilor. Un studiu apărut în revista Obesity relevă în urma unui experiment efectuat pe maimuţe că grăsimile trans (rele) măresc talia cu 30%, în comparaţie cu o dietă care conţine mai multe grăsimi nesaturate sănătoase.
- Vinul roşu dacă are zahăr în el, va stimula pofta de mâncare şi te va îngrăşa.
De reţinut! O regulă de bază pe care trebuie să o respecţi este legată de alimentele pe care le consumi la cină. La masa de seară este de preferat să nu consumi paste, pâine, cartofi sau alţi carbohidraţi simpli dacă nu faci mişcare fizică după ce ai mâncat. Explicaţia oferită de Dr. Oz este una simplă şi convingătoare: aceşti carbohidraţi simpli se vor depune exact pe burtă. Specialistul recomandă consumul acestor alimente dimineaţa sau la prânz pentru a face mişcare şi a favoriza arderea lor. Seara este bine să consumi carbohidraţi din legume.