Dr. Oz: 5 alimente care-ţi taie pofta de mâncare şi te ajută să slăbeşti
Dietă & Fitness · Dieta / 04.11.2013

Rodiile conţin antioxidanţi şi nutrienţi care te ajută să arzi caloriile mai uşor, stimulează metabolismul şi te scapă de kilogramele în plus.

Există câteva alimente care au rolul de a te apăra de kilogramele în plus, datorită faptului că nu mai pofteşti la diverse produse nesănătoase. Potrivit unui specialist în nutriţie invitat la emisiunea celebrului Dr. Oz după o săptămână în care ai consumat aceste alimente îţi va fi mult mai uşor să rezişti în faţa ispitelor culinare de tot soiul.

Iată o lista cu alimentele care-ţi taie pofta de mâncare

1. Rodiile


Au un conţinut ridicat de antioxidanţi care stimulează metabolismul. De asemenea, rodiile nu generează o creştere bruscă a glicemiei, de aceea sunt recomandate diabeticilor şi persoanelor care îşi doresc să slăbească. O substanţă numită punicalagina care se regăseşte din abundenţă în rodii ajută la scăderea colesterolului rău şi a tensiunii arteriale.


Se poate folosi în foarte multe preparate: peste cerealele de la micul dejun, peste terciul de ovăz, ca gustare simplă, în iaurt, în prăjituri, budinci, smoothie-uri şi salate. Rodia se taie pe jumătate, după care se bate fiecare jumătate cu o lingura grea sau un mâner de cuţit, iar seminţele vor cădea singure în bol.


2. Fasolea roşie uscată


Boabele de fasole roşie sunt o sursă importantă de proteine, fier, potasiu, acid folic şi magneziu. Sunt potrivite pentru diabetici, deoarece conţin amidon rezistent, ceea ce înseamnă că multe dintre calorii nu sunt absorbite. De asemenea, datorită conţinutului bogat în fibre solubile, fasolea roşie conferă o senzaţie de saţietate de lungă durată şi scade colesterolul rău.


Foloseşte boabele de fasole în salate gustoase, supe, pateuri vegetale, tocăniţe.


3. Pudra de cacao


Este singura sursă dulce pe care specialistul invitat în emisiune o permite persoanelor care vor să scape de poftele culinare şi să slăbească. Poţi să o foloseşti în smoothie-urile de dimineaţă în combinaţie cu banana care va îndulci băutura. De asemenea, poţi să pui cacao în terciul de ovăz pe care să-l îndulceşti cu ajutorul unui piure de fructe (banane, mere, pere).


4. Dovleacul


Printre nutrienţii pe care-i găsim în dovleac se numără: vitamina A, B1, B3, B6, C, E, acid folic, calciu, potasiu, seleniu, fiert, mangan şi fibre. Dacă eşti dependentă de carbohidraţi, dovleacul este soluţia cea mai bună ca să-i înlocuieşti pe cei rafinaţi cu ceva sănătos şi săţios. De asemenea, dovleacul conţine fibre care te ajută la slăbit. Consumă o cană cu dovleac copt în fiecare zi ca să-ţi potoleşti pofta de paste/pâine.


5. Nucile caju


Nucile şi seminţele crude constituie cea mai bună soluţie pentru a introduce grăsimi sănătoase în alimentaţia ta. Specialistul recomandă folosirea nucilor caju pentru a prepara dressing-uri cremoase pentru salatele tale. De asemenea, nucile caju le poţi folosi pentru a face lapte, creme delicioase pentru prăjituri/tort, dar şi smoothie-uri cu fructe. Un exemplu de dressing pe care-l poţi prepara este să amesteci în blender nuci caju cu seminţe de susan, oţet din vin alb şi portocală.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro