Potrivit celebrului Dr.Oz, carbohidraţii rafinaţi se digeră în tractul digestiv superior sau în intestinul subţire, după care sunt covertiţi în glucoză, generând un plus de energie, dar şi reacţii inflamatorii şi stocarea grăsimilor în corp. Pe de altă parte, carbohidraţii buni trec prin intestinul subţire şi ajung întregi în intestinul gros, determinând o digestie lentă, creşterea nivelului de energie şi o absorbţie mai bună a nutrienţilor.
Trucul celebrului Dr. Oz
Consumă un bol cu orez brun sau boabele de fasole după ce s-au răcit, deoarece le creşte valoarea nutriţională. Astfel, poţi să-ţi faci un obicei din a consuma cerealele integrale, orezul brun, cartofii, pastele integrale după ce s-au răcit. Amidonul rezistent din aceste ingrediente consumate reci se digeră mult mai lent, asigurând o energie pe termen lung şi o absorbţie eficientă a nutrienţilor. Dr. Oz îţi recomandă să consumi cel puţin 2-3 porţii de orez brun şi leguminoase (năut, mazăre, linte, fasole, soia) pe parcursul unei săptămâni.
De ce nu trebuie să renunţi la carbohidraţii buni?
1. Cercetările arată că o dietă bogată în plante şi carbohidraţi buni reduce riscul de apariţie a cancerului la colon, sâni, dar previne şi dezvoltarea diabetului zaharat.
2. Carbohidraţii sunt esenţiali pentru creier şi digestie, deoarece ne îmbunătăţesc starea de spirit şi tranzitul intestinal.
3. Asigură saţietate şi împiedică apariţia poftelor alimentare.
4. Nu vei avea senzaţia de balonare care apare de regulă după ce ai consumat produse din făină albă. Având multe fibre, carbohidraţii buni asigură o bună digestie, împiedicând depunerea grăsimilor.
5. Au grijă de sănătatea inimii, scăzând nivelul colesterolului rău.
6. Conferă energie pentru a rezista în timpul antrenamentului la sală.