3. Sucul verde sau smoothie-urile
Sunt pline de vitamine, iar în plus variantele verzi conţin şi frunze proaspete sau pulberi sănătoase. Nimeni nu le neagă proprietăţile benefice pentru corp, însă un mic dejun lichid nu-ţi va asigura niciodată senzaţia de saţietate pe care o oferă o masă cu ingrediente solide. Astfel că specialiştii avertizează că organismul nostru nu înregistrează foarte bine caloriile care vin din preparate lichide, de aceea este posibil să consumi mai multe calorii pe parcursul zilei când vei consuma şi alimente solide.
Este de preferat să mănânci smoothie-ul dintr-o farfurie şi cu o lingură, deoarece mestecându-l vei prelungi senzaţia de saţietate. De asemenea, ar fi bine să adaugi peste smoothie câteva nuci, seminţe crude şi fulgi de ovăz.
4. Salatele cu verdeţuri
Sunt sănătoase şi trebuie consumate zilnic, însă este important cum prepari salata astfel încât aceasta să conţină şi ingrediente care conferă saţietate. Doar un amestec de diverse frunze proaspete pot să-ţi accentueze foamea. Astfel că atunci când prepari salata pentru prânz, adaugă multe verdeţuri proaspete pe care să le combini cu o sursă de proteine (pieptul de pui, peştele, curcan, tofu, năut, boabe de fasole, linte, brânză, ou), grăsimi sănătoase (avocado, nuci, ulei de măsline, măsline, seminţe de dovleac) şi o porţie mică de cereale integrale.
5. Pâinea integrală
Chiar dacă este opţiunea cea mai bună când vine vorba despre a alege ce pâine consum zilnic este important să reţii că dacă este consumată în cantităţi mari îţi poate accentua foamea. Dr. David Perlmutter susţine că pâinea chiar şi cea integrală are un indice glicemic foarte ridicat, generând o creştere a zahărului în sânge precum ar face-o un baton de ciocolată. Acest lucru favorizează depunerea grăsimilor şi te va determina să mănânci mai mult decât de obicei. De aceea este important să nu o consumi decât în cantităţi mici pe parcursul unei zile, avertizează specialistul.
nu stiu nici nutritionistii astia ce sa mai inventeze , acum o iau de la capat : nu-s bune fructele ,nici verdeata