De ce nu ai slăbit chiar dacă ai ţinut post? 6 greşeli posibile
Dietă & Fitness · Dieta / De Iulia Anghel, 12.05.2013

Postul Paştelui poate fi un moment bun să scapi de kilogramele în plus, dar nu te aştepta la rezultate doar pentru că te abţii de la carne şi alte produse de origine animală. Află care sunt cele mai frecvente motive pentru care nu ai slăbit chiar dacă ai ţinut post.

Postul Paştelui poate fi un moment bun să scapi de kilogramele în plus, dar nu te aştepta la rezultate doar pentru că te abţii de la carne şi alte produse de origine animală. Află care sunt cele mai frecvente motive pentru care nu ai slăbit chiar dacă ai ţinut post.

Restricțiile alimentare de post sunt eficiente ca regim de slăbire doar atunci când sunt evitate numeroase alte excese pe care le poți face fără să-ți dai seama. Iată care sunt obiceiurile alimentare care te împiedică să slăbești în timpul postului și pot chiar să te împingă către o creștere a greutății.


Ai mâncat fast food de post

Eticheta "de post" îți spune un singur lucru: absența ingredientelor din lapte, ouă și carne. Numărul de calorii poate fi însă la fel de mare, chiar mai mare, pentru a compensa cu un gust bun. Pericolul cel mai mare sunt produsele fast food de post, de la pizza vegetariană până la alte gustări delicioase, dar pline de calorii.

Ai compensat cu prea multe grăsimi

Odată cu restricțiile postului, ești tentată să compensezi prin consumarea a mai multe grăsimi vegetale. Margarina și uleiul folosite tot mai mult pot contribui chiar la o creștere în greutate. Chiar dacă este sănătos, uleiul de măsline nu ar trebui să fie folosit în exces la salate.


Cele mai multe grăsimi se găsesc în cartofii prăjiți. Sunt de post, dar sunt și o rețetă sigură pentru menținerea sau creșterea greutății atunci când sunt mâncați prea des.

Ai preferat pâinea albă

Carbohidrații rafinați din pâinea albă și din pastele făinoase își cresc glicemia rapid, dar procesul este urmat de o scădere bruscă. Consecința este creșterea poftei de mâncare, iar excesele alimentare, chiar dacă mănânci numai produse de post, nu te lasă să slăbești. Bazează-te pe pâine din cereale integrale și pe paste integrale pentru fluctuații mai mici ale glicemiei.


Ai gustat prea mult produse de patiserie de post

Conținut ridicat de zahăr și grăsimi vegetale din cele mai multe produse de patiserie de post te poate chiar îngrășa. Dacă te întrebi de ce nu ai slăbit chiar dacă ai ținut post, răspunsul ține în cele mai multe cazuri de atracția pateurilor și fursecurilor de post.

Te-ai bazat prea mult pe nuci și semințe

Înlocuirea proteinelor de origine animală cu cele vegetale este cea mai mare problemă în post. Soia este cea mai bună soluție, dar ar trebui să mănânci și mai multe ciuperci, fasole, linte și mazăre.


Nucile și semințele sunt o sursă excelentă de proteine și de grăsimi naturale, dar sunt recomandate în porții rezonabile. Untul de arahide sau migdalele și fisticul mâncate în porții mari pot să-ți ofere o surpriză neplăcută: menținerea greutății în timpul postului sau chiar creșterea ei.

Ai greșit meniul odată cu dezlegarea la pește

Printre sursele de proteine bune de post se numără porumbul, alături de legume ca varză de Bruxelles, conopidă și broccoli. Peștele nu trebuie însă ratat în zilele în care este permis.

Cea mai mare greșeală atunci când mănânci pește este să optezi pentru varianta prăjită, care înseamnă și o porție mare de grăsimi vegetale. Gătit la cuptor sau pe grătar, peștele are o valoare nutritivă mai mare și mai puține calorii.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro