De ce ar trebui să condimentezi mai mult carnea de pui?
Există atât de multe modalități în care poți găti carnea de pui, încât diferite culturi au preparate tradiționale care includ acest ingredient.
Însă există un adevăr universal când vine vorba de prepararea unui pui. Carnea de pui trebuie să fie condimentată mai mult decât te-ai aștepta. Iată de ce!
Care sunt motivele pentru care ar trebui să condimentezi mai mult carnea de pui?
Așa cum știi cât de important să adaugi ceapă în multe preparate care nu ar avea același gust fără ea, carnea de pui, în special pieptul de pui, este puțin fadă și nu este de ajuns să o condimentezi doar la suprafață. Carnea de pui este o sursă excelentă de proteine. Aceasta poate fi gătită în weekend și o poți mânca pe parcursul săptămânii următoare. Iar resturile de la pui le poți pune în paste, într-o salată sau chiar într-o tocăniță. Este destul de ușor să faci un preparat cu pui bun, dar, în același timp, nu este foarte greu și să îți iasă un preparat mediocru.
Când vine vorba despre mâncare și gătit, nu există o cale corectă de a face un anumit preparat, ci mai multe modalități de a găti și de a mânca alimentele. Iar modalitatea perfectă de gătit este cea care te face fericit. Alimentul care scoate cel mai bine în evidență acest lucru este carnea de pui. O poți lăsa în saramură sau marinadă, o poți prăji, fierbe sau găti la cuptor. Dacă ai posibilitatea, o poți face chiar și pe grătar.
Există cel puțin trei puncte de intrare pentru arome: pe piele, sub piele și în interiorul cavității. Dacă ai timp, poți lăsa carnea de pui într-o saramură sau marinadă timp de 24 de ore. Dacă te grăbești, asigură-te că presezi un amstec de sare și zahăr în interiorul cavității păsării, precum și peste tot în exterior. Poți adăuga și alte condimente și ierburi uscate dacă vrei.
Marinadele și saramura au avantajul de a fi capabile să intre în interiorul cavității puiului. Dacă preferi să gătești un pui la cuptor cu o crustă mai groasă, atunci asigură-te că presezi suficientă sare în exterior și în interior. Odată ce ai făcut acest lucru, îndreaptă-ți atenția către piele. În cazul marinadei sau saramurii, nu trebuie să îți faci griji. Carnea deja a fost îmbibată în lichid și poți doar să mai presari puțină sare. Dacă ai ales doar varianta cu sare, este important să incluzi unt între piele și carne. Poți cumpăra chiar unt sărat. De asemenea, poți plasa și frunze întregi de plante, care vor da o aromă delicioasă preparatului final.
Dacă gătești puiul întreg, cavitatea poate reprezenta un alt punct de intrare pentru arome, după cum aminteam mai sus. Poți adăuga lămâi tăiate pe jumate și ierburi. Atunci când gătești porțiuni din pui, tot poți pune ierburi și felii de citrice sub bucățile de carne. Poți pune carnea și pe un pat de legume, care va aroma carnea. Presară sare și lasă carnea de pui la gătit. Las-o să se răcească pentru 5-10 minute și te poți bucura de ea.