Ceaiul te scapă de kilogramele în plus
Dietă & Fitness · Dieta / De Alina Popescu, 21.12.2010

Consumul de ceai verde şi negru te ajută să nu iei în greutate în caz că obişnuieşti să mănânci fast-food, susţin cercetătorii.

Consumul de ceai verde şi negru te ajută să nu iei în greutate în caz că obişnuieşti să mănânci fast-food, susţin cercetătorii. De asemena, ceaiul previne modificările provocate de alimentaţia bogată în grăsimi care au loc în sânge şi astfel scade riscul de diabet de tip 2, scrie DailyMail.

Deşi studiile au fost efectuate pe cobai, specialiştii sunt încrezători că aceste descoperiri se vor dovedi valabile şi în cazul oamenilor.

În studiul condus de Universitatea Kobe din Japonia, cobaii au fost împărţiţi în două grupe, dintre care jumătate au fost hrăniţi cu alimente bogate in grăsimi. Cobailor li s-a dat şi ceai verde, negru şi apă timp de 14 săptămâni. Cercetărotii au observat că ceaiul verde previne efectele dăunătoare pe care le are alimentaţia bogată în grăsimi, precum creşterea colesterolului, glicemiei şi rezistenţei la insulină, factori ce pot duce la apariţia diabetului de tip 2.


"Aceste rezultate reprezintă veşti bune pentru cei care obişnuiesc să consume ceai, în special ceai negru. Deşi studiile au fost efectuate pe cobai, studiul aduce dovezi potrivit cărora ceaiul previne luarea în greutate şi diabetul de tip 2. Ceaiul verde este benefic în lupta împotriva colesterolului şi a rezistenţei la insulină," explică dr. Carrie Ruxton, nutriţionist.

Studiile anterioare au demosntrat eficienţa consumului de ceai în prevenirea bolilor de inimă, cancerului, osteoporozei şi maladiei Parkinson.


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro