Ce schimbări alimentare să faci dacă vrei să slăbești?
Dacă înlocuiești unele alimente cu alternativele lor hipocalorice poți să slăbești mai ușor. Descoperă care sunt cele mai eficiente schimbări pe care trebuie să le faci!
De exemplu, chipsurile pot fi înlocuite cu popcorn atunci când vrei să ronțăi ceva sărat și astfel vei consuma mai puține calorii, dar fără să renunți de tot la plăcerea oferită de gustările sărate. Sunt multe alternative la alimentele pe care le consumi în mod obișnuit, iar acestea te pot ajuta să nu renunți la micile plăceri, dar în același timp să consumi mult mai puține calorii. Acest lucru te va ajuta să slăbești mai ușor.
Bineînțeles că nu este recomandat să faci exces nici de aceste alternative mai hipocalorice, ci să te gândești la ele ca la o soluție mai sănătoasă.
Ce schimbări alimentare să faci dacă vrei să slăbești?
1. Înlocuiește chipsurile cu popcorn
Popcornul făcut acasă din grăunțe cu puțin ulei și sare este cea mai bună gustare sărată. Știi ce conține, nu apelezi la sortimentele de popcorn ambalat din comerț și astfel ajungi să consumi mult mai puține calorii. Când ai poftă de ceva sărat optează pentru floricelele din porumb făcute acasă de la zero în locul unei pungi cu chipsuri.
2. Înlocuiește cartofii prăjiți cu morcovi/cartofi dulci la cuptor
Cartofii prăjiți sunt delicioși, dar au o mulțime de calorii. O alternativă bună ar fi să-i prepari la cuptor sropiți cu puțin ulei de măsline și condimente sau să îi înlocuiești cu morcovii sau cartofii dulci. Feliază morcovii și cartofii dulci la fel, stropește cu ulei de măsline și condimente, după care lasă-i la cuptor până când se rumenesc și se formează o crustă crocantă.
3. Înlocuiește înghețata din comerț cu cea făcută din banane congelate
Ca să înlocuiești înghetața din comerț care de obicei are mult zahăr, grăsimi saturale și aditivi este mult mai bine să folosești bananele congelate. Cu ajutorul lor poți să obții o mulțime de combinații de înghețată cremoasă. Pune bananele la congelator și mixează-le în robotul de bucătărie cu cacao, zmeură, vanilie păstaie, căpșuni, afine, mango, pentru a obține o înghețată sănătoasă și pe gustul tău.
4. Înlocuiește sucurile carbogazoase sau ceaiurile ambalate cu ceaiul făcut acasă
Nu numai că vei tăia o mulțime de calorii, dar vei consuma și o băutura care furnizează antioxidanți importanți pentru sănătate. De ce să bei ceai verde gata ambalat care conțien mult zahăr când poți să-ți faci acasă ceai verde infuzat pe care să-l răcești și să-l consumi cu lămâie, puțină miere de albine și gheață.
5. Înlocuiește pesmetul cu fulgii de ovăz
Dacă vrei să obții o crustă crocantă pentru carne poți să înlocuiești pesmetul cu fulgii de ovăz. Un alt truc util ar fi acela să eviți prăjirea și să folosești cuptorul pentru a obține un preparat mai sănătos și cu mai puține calorii.
6. Înlocuiește pastele cu alternative din zucchini sau morcovi
Fie că folosești un aparat de spiralat legume sau unul cu care le cureți de obicei, poți să obții alternative hipocalorice pentru pastele obișnuite. O porție de spaghete sau tagliatelle din zucchini sau morcovi pe care să le combini cu sosul preferat sau cu legume trase la tigaie va avea mult mai puține calorii, fiind o alternativă bună pentru pastele din grâu.
7. Înlocuiește piureul de cartofi cu cel din conopidă
Consistența va fi aceeași, însă numărul caloriilor este mult mai mic. De asemenea, poți să îl asezonezi cu verdețurile preferate sau cu diverse condimente pentru o aromă intensă. Dacă nu îți place conopida poți să combini cartofii cu țelina pentru a obține un piure delicios (de preferat să folosești mai multă țelină decât cartofi).
8. Înlocuiește orezul alb cu cel integral
Orezul integral are un conținut ridicat în fibre, vitamine și minerale, fiind o alternativă mai bună atunci când vrei să slăbești. El este mai sățios și are un efect benefic asupra tranzitului intestinal.