Ce dietă să urmezi în funcție de personalitatea ta

Dieta / De Iulia Mirică, 13.07.2018

Încercăm să ne comparăm adesea cu alți oameni. Însă nu crede în mod automat că ceea ce a funcționat pentru sora ta, pentru colegul de la muncă sau pentru prietena ta va funcționa neapărat și pentru tine!

Încearcă să alegi o dietă care se potrivește cel mai bine cu personalitatea ta, cu ceea ce îți place și ceea ce nu îți place, dar și cu stilul tău de viață. Vezi dacă te recunoști în cele mai comune tipuri de personalități și diete de mai jos!

Știai că poți urma o dietă în funcție de personalitatea ta?


1. Trăiești în trecut

Dacă ești genul de persoană care își petrece mult timp amintindu-și ceea ce s-a întâmplat în trecut, ai putea ajunge să dai greș cu dieta ta. S-ar putea să te gândești că ai mai încercat diferite lucruri în trecut și nu au funcționat. Însă pune-ți personalitatea nostalgică la lucru! Gândește-te la un moment din trecut în care ai avut succes cu o dietă sănătoasă. De exemplu, dacă știi că un mic dejun bogat în proteine îți potolește foamea până la prânz, dar ai renunțat la acest obicei din cauza unui program sănătos, încearcă să îți faci o strategie prin care să readuci micul dejun sănătos în viața ta. Poate că poți face anumite preparate în weekend, pe care să le păstrezi la frigider pentru restul săptămânii.


2. Ai tendința de a supraanaliza lucrurile

Acest tip de personalitate tinde să stabilească așteptări nerealiste când vine vorba de dietă. Iar potrivit unei organizații australiene de cercetări, este descrierea perfectă pentru cele mai multe femei care țin dietă. Pentru acest tip de personalitate, un plan dovedit funcțional, care îți oferă și sfaturi de nutriție, dar și strategii care să te ajute să treci peste obstacole, este cea mai bună alegere.

3. Urmezi regulile

Îți place să știi exact ce mănânci și când? Dacă ai observat că ai un creier care funcționează mai bine cu un plan formal și structurat, un ghid zilnic care te ajută să știi ce și când să mănânci poate face minuni. Dietele precum Jenny Craig sau Flat Belly Diet oferă această structură de care ai nevoie în viața ta.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro