Există o presiune culturală. Suntem înconjuraţi de oameni slabi, dar virtuali. Apar la televizor, în paginile revistelor, pe ecranul calculatorului. Iar în lumea reală, în jurul nostru, sunt mulţi supraponderali. Din ce în ce mai mulţi. Şi totuşi, de ce vrem să fim slabi?

Pentru că asta e o dovadă de tinereţe, de energie şi nu în ultimul rând, oamenii slabi ni se par mult mai atrăgători.

Mai e o problemă şi cu acest ”vrem”. Unii dintre cei care vor cu adevărat chiar reuşesc, pentru alţii, vrutul e doar o formă de discurs, fiindu-le foarte greu să renunţe la obiceiurile alimentare.

Pentrua putea slăbi mai uşor e bine de ştiut că dintotdeauna persoanele zvelte au avut ceva în comun, iar acest lucru se numeşte efort fizic. Tăietorii de lemne (cu toporul) sunt slabi, cosaşii sunt slabi, sportivii sunt slabi şi exemplele pot continua. Prima condiţie pentru a ajunge la greutatea ideală este adeziunea intimă la efort şi nu la unul accidental, ci cotidian.

O a doua condiţie o reprezintă mâncarea. Aici sunt foarte multe teorii, multe soluţii magice, dar, până la urmă, toate duc în acelaşi punct - renunţarea la dulciuri, la pâine şi la băuturile carbogazoase. Asta înseamnă în toate viziunile şi profeţiile nutriţioniste o alimentaţie echilibrată.

Şi, acum, cine mai doreşte să fie slab?