Dacă cineva se întreabă de ce suntem atât de împărţiţi în aceste zile, dacă cineva vrea să afle unde a început totul, care a fost momentul despărţiri, îi propun un fragment din romanul ”Mici forme de iubire”, în curs de apariţie, fragment relevant pentru aceste zile fierbinţi.
Mi-aminteam de mama care, în copilărie, îmi zicea mereu că noi avem o şansă faţă de ei, era vorba de generaţia lor.
“Eram atât de săracă încât mergeam la şcoală desculţă cu ghetele puse într-o traistă ca să nu le murdăresc de noroi”. Spunea lucrurile astea ca şi cum ar fi trebuit să mă simt vinovat pentru faptul că aveam ciorapi în picioare.
Avea acest prost obicei să mă facă să mă simt vinovat. Şi astăzi mă simt la fel. Sunt vinovat pentru anii de comunism pe care nu pot să-i explic unui străin.
Mi-e greaţă să-mi amintesc de lipsa mâncării, de cât se degradase viaţa în deceniul opt. Cel mai rău e faptul că am crezut în miracole. Când a fost împuşcat Ceauşescu, o ţară întreagă a răsuflat uşurată. Credea că a scăpat. Dar abia atunci, în acea seară de Crăciun, la puţin timp după execuţie, s-a născut diavolul care ne macină şi ne va măcina de aici încolo.
De ce am plecat în străinătate? Mi-e dor de oraşul în care am mărşăluit un an de zile, oraşul în care m-am despărţit de ai mei, oraşul în care m-am îndrăgostit pentru prima dată, oraşul…
Citeste in continuare
-
Ancheta jurnalistică a anului dezvăluie cum ucide corupţia în România
Colţul bărbatului
-
Noi nu ne vindem ţara! La Operă, au învins naţionaliştii
Colţul bărbatului
-
Apusul gimnasticii, un semn că sportul românesc e în criză profundă
Colţul bărbatului
-
Hitler s-a întors şi se adaptează! O comedie care te pune pe gânduri
Colţul bărbatului
-
Mediocrii au lovit din nou. Alungarea Alinei Cojocaru, o mare prostie!
Colţul bărbatului
@dora: da, e atat de greu sa-i explici unui tanar ca prosperitatea se bazeaza pe munca, munca lui si a celor dinaintea lui...
se pare ca toti cei de 35-45 de ani ne aducem aminte cu nostalgie, dar si cu lehamite de vremurile alea. mie nu mi-a zis mama ca a umblat desculta, dar tot mi-a povstit despre lipsurile ei. si pe noi ne facea sa nesimtim vinovati ca avem - atat cat aaveam copil fiind primeam o ciocolata de la sarbi, adusa de bunica, care impletea macrameuri, le vindea, apoi ne aducea dulciuri si haine - sta la dr.tr. severin si trecea cu un fel de pass, nu cu pasaport. si tineam ciocolata aia mult timp, ca mancam doar cate o bucatica. iar acum ne uitam la copiii nostri care cresc fara nici o jena,, fara nici o remuscare si fara a constientiza ce inseamna sa-ti lipseasca ceva. noi avem o situatie materiala bunicica, avem casa pe pamant,nu ne liseste mai nimic, dar nu cheltuim banii aiurea. iar baiatul meu cel mare, cand avea 10 ani, m-a intrebat: noi cand o sa avem bani?!?!? te pune pe ganduri, nu?