O dezbatere naţională s-a declanşat după examenul de la matematică dat de elevii clasei a opta. E vorba de prima testare naţională a celor care vor să se înscrie la liceu. Mulţi părinţi şi profesori au fost revoltaţi de faptul că exerciţiile au fost uşoare.
Ca principiu, un examen naţional e normal să aibă un grad de dificultate mediu. Nu aici este problema. Ea apare în momentul în care la poarta celor mai bune licee din ţară vor bate mii de copii care au luat nota zece şi va fi foarte greu de departajat.
Ce s-a întâmplat cu lucrarea de matematică e foarte simplu, a fost atât de uşoară încât pentru admiterea într-un liceu sau altul nu va mai fi un criteriu de departajare, rămânând în joc doar limba română şi media generală din clasele V-VIII.
Selecţia cu două criterii e mai proastă decât cea cu trei. Şi mai apare o problemă. În România, corupţia din învăţământ nu a fost eradicată. O grămadă de copii iau note pe ochi frumoşi. Sunt mulţi părinţi care cumpără meditaţii de la profesorii propriilor copii, ceea ce e cel puţin un conflict de interese.
Eroarea nu e că examenul de matematică a fost unul uşor, ci faptul că acest examen nu ierarhizează elevii. Nu ştii cine sunt cei mai buni la această disciplină, iar acest lucru va crea un dezavantaj liceelor. La limită, dacă examenul de capacitate devine atât de facil, unele licee ar avea nevoie de noi criterii de departajare a elevilor. Dar asta e o altă discuţie.
De fiecare dată când există un interes politic se alege praful. Acest examen a fost atât de uşor doar pentru ca rezultatele naţionale să nu fie atât de proaste, iar ministrul să nu fie luat la întrebări. De ce oare un astfel de examen nu are exerciţii de la dificil la greu. Astfel, fiecare elev să se oprească la propriul nivel, iar examenul să-i oglindească nivelul cunoştinţelor. Nu ştiu de ce PSD a încercat mereu să ascundă realitatea din învăţământul românesc, venind mereu cu soluţii de compromis. O furare continuă a căciulii care, în final, îi face rău elevului.
@Roxana: Da, ai dreptate. M-ai prins că am pus un ”i” în plus. Îmi cer scuze faţă de tine şi faţă de cititori. O să corectez, dar, te rog, mai citeşte o dată observaţia postată de tine şi minunează-te de propria inconsecvenţă şi detaşare faţă de limba română. Mulţumesc!
DE CE? Pentru ca sunt si ei, la randul lor, tot niste dobitoci. N-or fi cine stie ce docti, n-or fi ajuns Ministri de destepti ce sunt...
dezbatere nationala si daca sunt prea usoare subiectele si daca sunt prea grele. In ciuda faptului ca subiectele au fost "usoare" dupa parerea tuturor, de ce numai 77% au fost promovati ? La BAC ce va fi saptamana viitoare ? Aceeasi poveste? Din moment ce "desteptii" din minister nu se consulta cu profesorii si cu elevii, si profesorii universitari fac subiectele, la ce se asteapta? Sa ghiceasca nivelul stiintei elevilor ? In plus ca din anul 2007 tot schimba pe examenele astea de la sfarsitul clasei a 8-a, si sa nu mai zic de BAC. O programa de BAC la limba romana concreta nimeni nu stie, nici macar profesorii.
Mesaj pentru domnul care a scris articolul: Nu exista in limba româna cuvântul "cunoștiinte" (un singur i este suficient, va asigur). Este amuzant cum aceeași persoana care comite asemenea greșeală se plange cu amar despre nivelul mult prea ușor al unui examen pentru elevi de 14 ani. Ok, era vorba de un examen de matematica.