Povestindu-i unui copil despre libertate
Colţul bărbatului / De Emilian Isailă, 28.06.2012

De multe ori mă gândesc la faptul că fiica mea n-ar trebui să ştie cum a fost copilăria mea, cât de gri era viaţa în comunism, dar, totodată, mi-e teamă că acele lucruri vor fi uitate şi vom repeta aceleaşi greşeli.

Deşi s-au scris cărţi, există sute de volume despre suferinţa oamenilor provocată de un regim totalitar, avem tendinţa să uităm.

Înconjuraţi astăzi de dansul nebun ce se desfăşoară pe ecranul televizorului, de zumzetul calculatorului, nu mai suntem atenţi la trecut. Şi atunci te afli în ingrata situaţie de a le aminti celor tineri de cum era mai demult. De cele mai multe ori mă abţin, dar mi-e greu atunci când observ că mulţi din generaţiile noi au uitat. Nu-i învinovăţesc şi, nici măcar nu le cer să respecte ceea ce au, dar aş vrea doar să înţeleagă un lucru pe care eu l-am înţeles târziu. Că pentru libertate trebuie să lupţi în fiecare zi. Pentru ca oamenii de lângă noi să trăiască într-o lume în care să aibă şanse cât de cât egale, nu sunt idealist, sunt unii care trebuie să lupte pentru libertate în fiecare zi. Din păcate, libertatea e ceva fragil, se câştigă greu, cu sacrificii mari şi se păstrează şi mai greu. Priviţi în jur şi vedeţi cât de ameninţată e libertatea individuală de când a început criza economică.

Lupta pentru resurse a produs derapaje mari de la democraţie şi asta nu numai la noi în ţară. Priviţi ce se întâmplă în Grecia sau în Ungaria.

Teama cea mai mare e să nu ne întoarcem în trecut şi încerc, din când în când, să le reamintesc celor care au uitat şi celor care au tendinţa să laude regimul comunist că în urmă cu nu mai mult de un sfert de secol: magazinele erau goale, nu era apă, nu era curent electric şi programul la televizor era de două ore. Nu aveai voie să ai o opinie, nu puteai să-ţi alegi şcoala, nu puteai să-ţi alegi meseria. Nu puteai să lucrezi acolo unde doreai, nu puteai să-ţi negociezi salariul şi nici să-şi cauţi alt loc de muncă, nu puteai să-ţi dai demisia, nu puteai să-ţi vopseşti părul, să-ţi faci unghiile sau să-ţi laşi plete (dacă erai băiat), nu puteai să te tatuezi, nu puteai să-ţi cumperi maşină, nu puteai să faci sex, nu puteai să vizitezi altă ţară, nu puteai să-ţi construieşti o casă, nu puteai să strigi, nu puteai să te plângi, nu puteai să vorbeşti.

Dacă tot ce am scris mai sus vi se pare o exagerare, mai gândiţi-vă.

  • eclair, joi, 05.07.2012 08:27

    @deea esti sigura ca aveai o casa , da poate, daca te maritai la 25 de ani ca dupa aia plateai "vina" de a fi singura, aveai casa daca aveai relatii, dadeai spaga, sau.. altele. asa zisa casa putea fi si un subsol insalubru cu toate studiile tale, daca nu aveai buletin de Bucuresti sau alt oras, deci...asa zisa slujba era o bataie de joc, daca puteai doreai sa faci mai mult depindeai de avizul securitatii, vacantele la mare munte prin "sindicat" in saracie, in aceleasi locuri, normal ca erau "minunate" doar nu aveai termen de comparatie. care or fi avantajele poate cele sinonime romanului "1984" de Orwell Ti-l recomand cu caldura, poate o sa intelegi ceva despre "avantajele" unei societati totalitare. nu curge lapte si miere acum, sunt lucruri strigatoare la cer, unele ni se datoreaza NOUA, dar POTI sa alegi ce ai de facut, poti sa strigi fara sa intri in puscarie pentru ca gandesti/vorbesti...deci... hai sa nu generalizam o epoca urata si umilitoare, care intr-un fel sau in toate a dus la ceea ce se intampla astazi. problemele generatiei de azi au inceput cu mult timp in urma, tinerii de azi sunt produsul societatii comuniste care pervertea mintea copiilor de cand aveau 4 ani spunandu-le ca parintii lor sunt ceausestii,

  • EU, vineri, 29.06.2012 06:48

    Sunt de acord, mai nou multe vedete se plang ca exita violenta in famiilele lor, eu cred ca exista cam in toate casele violenta iar copii erau nevoiti sa stea singuri ,parintii fiind mai tot timpul la serviciu, sunt generatii intregi de oameni nefericiti care lupta din greu pentru orice, iar umbrele trecutului ne urmaresc chiar daca ne dam seama ca multa lume a trecut prin aceleasi greutati.

  • Dana, joi, 28.06.2012 21:11

    Cati ani ai, deea? Intreb de curiozitate.

  • deea, joi, 28.06.2012 20:11

    da dar in schimb primeai o casa p care o aveai garantat pana l sfarsitul vietii aveai o slujba d la care nu puteai fi dat afara si conditii decente ptr a-ti face un concediu.aveai siguranta zilei d maine ptr tn si familia ta.avantaje si dezavantaje

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro