În aceste vremuri tulburi, am obosit cu toţii. Am vrea să facem pace, dar fiecare ştie mai bine decât celălalt care e adevărul.

În acest weekend am făcut o călătorie împreună cu familia prin Ardeal. Părinţii mei se trag de acolo şi am vrut să-i arăt fiicei mele locurile pe unde mi-am petrecut vacanţele. Am vizitat Sighişoara, Sibiul, Blajul şi câteva biserici fortificate din satele transilvane.

Nu trebuie să spun că, din nou, am realizat că avem o ţară spectaculoasă cu peisaje odihnitoare şi climă prietenoasă, deşi călătoream în cea mai caldă perioadă a anului şi în mijlocul secetei.

În aceste zile în care ne-am întors la războiul din 1990, când se rup prietenii, când se confruntă generaţiile din cauza politicii, realizez că poate nu e totul de prisos. Poate ăsta e calvarul nostru ca naţiune, poate ăsta e drumul spre normalitate, unul plin de provocări şi încercări. Poate. Dar, pe de altă parte, am fost şocat să descopăr în această călătorie ce efect devastator are asupra societăţii româneşti lipsa educaţiei. E aproape strigător la cer să treci prin sate la rând şi să vezi că toate cârciumile sunt luate cu asalt ziua în amiaza mare. Oricât de grea e situaţia economică, trăim într-o ţară în care dacă faci un mic efort e imposibil să nu reuşeşti să-ţi câştigi pâinea.

Evităm să spunem adevărul şi să recunoaştem că printre noi sunt foarte puţini oameni gospodari. Ne facem că nu vedem că o grămadă de bani se duc pe alcool şi că sunt oameni care-şi petrec viaţa la cârciumă. E o diferenţă extraordinară între cei care muncesc şi cei care pierd vremea şi, cumva, în aceşti 20 de ani, avem din ce în ce mai mulţi oameni care ar putea să muncească, care au şi unde, dar preferă, să împuşte leul şi să aştepte o minune. Iar minunile sunt rare.

E şocant să descoperi, de exemplu, la Biertan (foto), o aşezare străveche aflată între Sighişoara şi Mediaş, satul în care se află una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania, că oamenii stau toată ziua la cele două cârciumi aflate la poalele cetăţii şi beau, asta în condiţiile în care acest sat e vizitat în fiecare an de 30.000 de turişti români şi străini.

Şi asta se întâmplă din cauza lipsei de educaţie, din cauza faptului că nu există lideri locali care să-i inspire pe cei de acolo şi să le arate calea spre bunăstare. Şi acest loc nu e singular, se repetă obsesiv pe parcursul a sute de kilometri. Sat lângă sat, localitate lângă localitate, mii de destine şi energii irosite în aşteptarea unei minuni, iar minunile se întâmplă rar.