Cineva îmi spunea zilele trecute că fiinţele umane sunt fericite până în jurul vârstei de 12 ani. Auzise ştirea la radio şi, bineînțeles, ştirea cita rezultatul unui studiu făcut de cercetătorii britanici.

Nu știu cât de adevărat era studiul, dar am avut o revelaţie. Am realizat că de la vârsta de 12 ani au început problemele şi pentru mine. Probabil că de atunci am început să mă gândesc la fericire. La 40 de ani m-am liniştit pentru că am constatat că nimeni nu e fericit în jurul meu.

În zilele noastre se face prea mult caz de fericire. Ne-o reprezentăm în tot felul de forme- o vilă uriaşă, un milion de euro, o maşină extrem de scumpă. Dacă ajungi să-ţi cumperi maşina pe care ai visat-o constaţi destul de rapid că te plictiseşti de ea şi vrei alta. Eşti din nou nefericit. Casa de vis te face nefericit pentru că te costă prea mult şi ajungi sclavul ei. Plus că te cocoşează ratele la bancă. Dacă printr-un  noroc te pricopseşti cu un milion de euro, abia atunci realizezi că şi banii te pot face nefericit.

Mulţi bărbaţi cred că fericirea e o femeie tânără şi extrem de sexy. Când se aventurează într-o astfel de relaţie, constată rapid că şi frumuseţea are preţul ei, indiferent dacă relaţia merge sau nu. Femeile vor tinereţe veşnică şi atunci îşi supun corpul la tot felul de transformări cu bisturiul, iar în final, corpul lor cedează, iar toţi anii ascunşi cu bani şi tratamente sofisticate ies la suprafaţă. Toţi odată.

Când văd nebunia din jurul meu şi alergarea continuă şi dementă a unor contemporani după fericire îmi amintesc de bunicul meu care seara se aşeza în pat, făcea o cruce largă şi spunea: ”Doamne, îţi mulţumesc pentru o nouă zi fericită petrecută pe pământ!”. Apoi se lăsa pe pernă şi adormea în următoarele zece secunde.

În Al Doilea Război Mondial a căzut prizonier la ruşi şi a stat într-un lagăr din Siberia şapte ani. I-a murit un copil din cei trei pe care i-a avut.  Se trezea în fiecare dimineaţă la ora cinci şi muncea non-stop până seara la nouă. Într-o seară, după ce şi-a spus ciudata rugăciune l-am întrebat cum vede el fericirea. ”Păi, dacă la cină, bunică-ta are ce să pună pe masă lângă mămăligă, iar după aceea am unde să-mi aşez capul şi să trag un pui de somn, mi se pare că sunt fericit.”

Dar azi,  mulţi  oameni au uitat de bucuria ascunsă într-o viaţă simplă şi aleargă după himere. Şi, de multe ori, se împiedică şi cad. Se lovesc şi plâng... nefericiţi.