În aceste zile, părinţii şi copiii care au terminat clasa a opta se află în focurile examenului de capacitate. De fapt, acest examen s-a terminat, dar a început scandalul ”predicativei”. E vorba de un exerciţiu la gramatică în care, în fraza prezentată, o propoziţie putea fi atât subiectivă cât şi predicativă.
Bine, şi la examene se întâmplă ceea ce se întâmplă în general în societatea românească, există mai multe răspunsuri corecte. Unele mai corecte decât altele. Ministrul Educaţiei ar fi trebuit să accepte ambele răspunsuri la acest exerciţiu şi să termine balamucul, dar, cum mândria e atât de mare, nimeni n-a renunţat şi iată, copiii şi părinţii au ieşit cu predicativa în stradă.
M-am uitat cu atenţie pe subiectele date la examenul de capacitate. Ca părinte, am început să fiu interesat de aceste lucruri. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit cât de uşoare au fost şi cât de grele erau în perioada comunistă. Astăzi, cu toată confuzia, sunt întrebări normale, se examinează noţiuni de bază atât din matematică precum şi din limba română.
În urmă cu 30 de ani, cât se împlinesc în această vară, de când am dat examenul de admitere, concurenţa era mare. E adevărat că statul comunist îţi asigura un loc în liceu până în clasa a X-a, dar la ce liceu. Aşa că pentru a intra la o şcoală cât de cât civilizată, trebuia să înveţi din greu. Subiectele de la română nu aveau nicio treabă cu creativitatea, ci doar cu învăţatul pe de rost. Iar la matematică se dădeau probleme dificile.
Dar asta era atunci. În acele vremuri copiii erau mai chinuiţi. Se distrau mai puţin, mâncau mai puţin, se uitau mai puţin la televizor, aveau mai puţini bani şi, dacă se plângeau, nu-i asculta nimeni. Nici măcar părinţii nu aveau timp să-i ia prea mult în seamă, ocupaţi cu goana după mâncare.
Vreau să spun că indiferent dacă propoziţia poate fi şi predicativă, trăim într-o altă ţară, una în care elevii de clasa a opta protestează în faţa ministerului, una în care se fac petiţii on-line pentru modificarea baremului, una în care cel puţin copiii noştri au o a doua şansă. Şi e un mare pas înainte. Dar cine îşi mai aminteşte de Epoca de aur în aceste zile de cuptor?
imi pare rau pentru cei care vorbiti in necunostinta de cauza, daca ati fost macar la jumattae din orele de romana prevazute in programa aprobata de minister cu totii ati fi stiut ca propozitia era subiectiva... nu uitati "E mai bine sa taci....... decat sa vorbesti si sa spulberi orice indoiala" Profesorii care au argumentat ca situatia este interpretabila au vrut sa fie draguti si sa nu deranjeze ...imi este greu sa cred ca ar fi asha nepregatiti!
nu ca as duce dorul altor vremuri, dar mi s-a parut putin impertinent ca elevii si parintii sa spuna ca intrebarea era capacana, cam interpretabila si ca de ce sa se dea astfel de intrebari la capacitate. Pai e un concurs, cum ar vrea sa fie intrebarile? E normal sa fie si astfel de intrebari, ca de asta unii mai destepti intra la Mihai Viteazu si altii mai "lenesi" intra la Scoala Profesionala, vorba vine. N-am inteles de ce Ministerul nu a fost in stare sa joace in hora pana la capat si sa puncteze raspunsul pe care il aveau initial ca fiind corect. Adica dilema tuturor era "De ce nu e usor de tot la examenele astea?". Vorba aia, sa trecem toti, sa scapam de grija si dupa aia sa terminam si o facultate, indiferent ca stim sau nu stim sa scriem si sa vorbim, unii dintre noi. In toate examenele exista intrebari pana pe la nota 5. De acolo, trebuie sa mai si studiem.
Ne amintim noi, cei care am fost elevi in vremile acelea...