Despre cei care pleacă. După Revoluţia din '89 au fost mulţi, tot mai mulţi, deşi nu am niciun moment senzaţia că suntem cu mult mai puţini. Au plecat cei mai buni dintre noi, au plecat şi cei mai răi, unii s-au întors deşi au plecat pentru totdeauna, alţii s-au adaptat şi unii visează să se întoarcă la fel de mult cum visau să plece.
Fiecare dintre noi, atât cei rămaşi, cât şi cei plecaţi îşi pun întrebări dacă au luat decizia corectă. Se scriu bloguri, se comentează, se argumentează într-o direcţie sau alta. Din păcate, se pare că nimeni nu are răspunsul perfect.
Ciudat e că de două generaţii, creştem într-un fel în care plecarea e văzută ca o nouă şansă, ca o posibilitate de a ţi se ierta toate păcatele, iar plecarea spre o nouă lume e un drum spre izbăvire.
Cât de comod e să creşti, să te educi şi să lucrezi cu o astfel de speranţă. În România, până la 50 de ani, nimic nu e pierdut. Cumva o poţi lua de la început pe o altă planetă unde totul e perfect şi dacă nu e, sunt mult mai multe avantaje.
De multe ori mi-am zis că e foarte trist să te naşti francez, englez sau american. Nu ai şansa de a pleca spre o lume mai bună, nu ai şansa să o iei de la început. Pentru ei, chiar dacă se mută într-o altă ţară, un alt continent, călătoria nu e o izbăvire. Vin dintr-o ţară dezvoltată, iar mai binele nu există, doar mai răul. De exemplu, dacă decid să se mute în România, în Rusia, în Vietnam.
Din punct de vedere material nu cred că se poate face o comparaţie între, să zicem, România şi Canada. E clar că pe orice palier de muncă vei fi mai bine plătit acolo decât aici. Neliniştea începe atunci când cel plecat realizează că nu există o lume perfectă. Unii, cei mai puternici, n-au nicio treabă. Au plecat, ştiind acest lucru. Se acomodează şi gata, dar alţii nu reuşesc.
Personal, cred că atât cei care pleacă, dar şi mulţi dintre cei care rămân fac două mari greşeli - leagă banii de fericirea personală şi consideră că pot deveni mai buni doar mutându-se într-o altă ţară. Discuţiile despre emigrare nu se vor termina multă vreme de aici încolo, dar, de la un moment dat, nu vor mai reprezenta un interes major pentru ceilalţi pentru că, pur şi simplu, această decizie nu va mai fi una de viaţă şi de moarte, ci doar o decizie personală. Şi nu va mai exista izbăvire. Deja se simte asta în atmosferă!
Citeste in continuare
-
Ancheta jurnalistică a anului dezvăluie cum ucide corupţia în România
Colţul bărbatului
-
Noi nu ne vindem ţara! La Operă, au învins naţionaliştii
Colţul bărbatului
-
Apusul gimnasticii, un semn că sportul românesc e în criză profundă
Colţul bărbatului
-
Hitler s-a întors şi se adaptează! O comedie care te pune pe gânduri
Colţul bărbatului
-
Mediocrii au lovit din nou. Alungarea Alinei Cojocaru, o mare prostie!
Colţul bărbatului
Bravo Chantal, in sfarsit un comentariu bun! Sant in Canada de 3 ani, am intalnit foarte multi romani frustrati, dar si romani care au reusit sa se adapteze. Si eu am reusit sa lucrez intr-o mare companie, fara ajutorul nimanui, fara sa cunosc pe nimeni si fara sa dau spaga la nimeni. Si asta iti da o satisfactie nemaipomenita. Cei care sant frustrati in Romania sant frustrati si aici si oriunde, si asa vor ramane! Pentru toti ceilalti....mi-e dor de familia de acasa dar nu ma simt si nu m-am simtit dezradacinata niciodata! Din contra, am in sfarsit senzatia ca mi-am gasit locul in lume!
Nimeni nu vrea sa recunoasca din cei plecati , un nivel de trai mai bun dar nu poti fi niciodata fericit s multumit sufleteste ca in tara ta.Sunt plecata de 4 ani si sunt total schimbata cateodata uit ca sa zambesc.........
mda...e greu de recunoscut ca toti cei plecati(si mari personalitati,si oameni mediocri) au simtit dezradacinarea,si incearca sa reziste cu obiecte din Romania,cu mancaruri,cu muzica (invita solisti diversi sau isi asculta cd-urile,citesc ziarele zilnic,etc.Pt ca populatia noastra a fost si mai este majoritar rurala,pt ca romanul tine la pamant,pt ca isi cladeste case trainice,pt cateva generatii,pt ca noi ne ajutam copiii si dupa majorat,si dupa casatorie,si ne crestem nepotii...astea sunt legaturi pe care alte popoare nu le au,nu le inteleg.Ei pot pleca oricand,oriunde,nu lasa nimic in urma,ce nu se cumpara cu bani...Orasenii nostri au prieteni,au vazut filme pe casete,pe furis,pe vremuri,sau joaca ceva,beau o bere impreuna,isi mai imprumuta zahar..isi lasa pisica la vecin in concediu...In alte parti se bea ceva dupa serviciu,in bar...Dar am obosit si m-am intristat scriind asta...Din pacate AM AJUNS SA NE TRIMITEM COPIII IN ALTE TARI...ei se simt dezradacinati,noi ramanem parca ciuntiti...Multumim Partidelor !!!!!!!1
Din fericire, eu fac parte din categoria celor care au plecat in Canada. Am reusit sa ma adaptez, sa reusesc si fiu apreciata pentru munca desfasurata doar prin fortele proprii, fara sa fiu nevoita sa dau spaga sau sa am o relatie de rudenie cu cineva aflat la conducerea companiei unde lucrez! Secretul? imi fac bine treaba, sunt o fire deschisa, optimista, cu spirit de echipa, gandesc pozitiv si accept intotdeauna cu entuziasm noi provocari atunci cand managerul o cere. Nu sunt invidioasa, nici egoista si imi place sa vad intotdeauna jumatatea plina a paharului, desi situatiile nu sunt intotdeauna roze. Oricum ar fi, negativismul nu amelioreaza o situatie, ci dimpotriva, creaza mai multe tensiuni si disensiuni. Am cunoscut multi romani frustrati si care au numai comentarii negative despre societatea canadiana. Intrebarea mea este intotdeauna simpla, de ce ati mai plecat atunci, fratilor, din Romania??? Trebuie actionat pe acelasi principiu ca atunci cand urmarim o emisiune pe un canal de stiri si nu ne place: schimam canalul. La fel si in situatia asta, cui nu ii place, sa revina in Romania, nu-i asa? Logic! Sa revina pur si simplu in societatea unde nimeni nu respecta nici un fel de reguli si unde cu greu poti reusi daca nu esti nepoata nu stiu carui sef de partid, somitate guvernamentala, ori pila altcuiva... Sfatul meu: ganditi pozitiv si pregatiti-va sa emigrati in Canada! O persoana muncitoare si valoroasa nu ramane niciodata neobservata sau nerecompensata! Succes!
Clisee, clisee...nu exista doar partea plina asa cum nu exista doar partea goala. Curajul de a ramane, curajul de a pleca...Si unii si altii au curaj, doar intamplarile vietii sunt altele. Daca ai plecat nu are rost sa te uiti inapoi, daca ai ales sa ramai, intelege ca nu esti pe un piedestal. E doar o alegere personala...Atat.. Iti trebuie mult curaj si de ce nu, putin inconstienta, spirit de aventura ca sa o iei de la capat intr-o alta tara, si aici nu ma refer la muncile "de jos"..cu tot respectul...Identitatea , apartii unui popor, frumoase vorbe, si atat timp cat raman la stadiul de vorbe, sunt doar...vorbe. Cel care ramane sa se planga dar nu face nimic sa schimbe, sau se complace...dar se plange...cel care pleaca si se plange ca e de bon ton..sau poate nu reuseste sa se adapteze..Lumea ai respecta pe invingatori..se stie...asta nu inseamna ca sunt mai buni decat ceilalti. Sunt doar...oameni ..nimic mai mult.
Partea trista este ca am cunoscuti, plecati de ex in America sau Anglia care vorbesc foarte urat despre Romania si se autoplaseaza pe un podium al curajului si initiativei. Nu sunt de acord cu atitudinea asta. Eu cred ca cei care raman sunt mult mai curajosi si identitatea ta ca om are de-a face si cu patriotismul. Asa cum te implinesc o slujba buna, o familie, realizarile de orice fel, la fel te completeaza si nevoia permanenta de a sublinia ca apartii unei natii, unui popor si de a face totul ca tara in care te-ai nascut sa-ti fie patrie. Numai bine!