Toţi românii conduc maşini germane. Asta e o exagerare, dar şi cei care nu conduc, visează s-o facă într-o bună zi. Asta nu mai e o exagerare. M-am întrebat de multe ori de unde vine respectul acesta religios faţă de priceperea nemţilor? Rareori auzi pe cineva de la noi vorbindu-i de rău. Românii sunt înnebuniţi după produsele germane, îşi doresc să lucreze pentru companiile germane, vor să plece în Germania şi, dacă nu, măcar să aducă o bucăţică din ea, aici, la noi.

În multe discuţii, reperul de civilizaţie şi de hărnicie e Germania. Cât de organizaţi sunt nrmţii, cât de tipicari şi cât de ordonaţi. De multe ori, când ajungem într-un impas profesional, ne întrebăm ce ar fi făcut un neamţ în situaţia noastră?

Chiar şi în reclamele TV, produsele se vând mai bine dacă e trecută şi magica specificaţie: ”calitate germană”. Doar la roşii îi batem.

Probabil că acest respect vine din istorie. Suntem recunoscători monarhilor de origine prusacă pentru modernizarea României, iar acest respect s-a înrădăcinat adânc în conştiinţa noastră. Dar am rămas cu el. Niciodată n-am reuşit să repetăm experienţa lor şi să aderăm la rigoarea nemţească. Cumva, trăim în iluzia că dacă am funcţiona nemţeşte societatea noastră ar fi una perfectă, dar suntem trădaţi pe parcurs de apucăturile noastre orientale.

Şi uite aşa, nefericirea e gata, rupţi între visul de a fi germani şi tragedia de a ne comporta fanariotic. Dar, uneori, această nefericire provoacă situaţii comice. Un vicepreşedinte de bancă neamţ, venit de curând în Bucureşti la filiala unei mari bănci străine se ocupa de renovarea sediului. După lucrările de construcţie şi consolidare, neamţul s-a apucat să refacă trotoarul prăbuşit din faţa băncii. A vorbit cu constructorii, s-a uitat pe plan, dar avea o problemă. A pus mâna pe telefon şi a sunat la primărie. După lungi aşteptări, cineva de la serviciul de urbanism a luat receptorul.

După ce s-a prezentat, neamţul l-a întrebat pe funcţionar care e standardul de înălţime al bordurilor din Bucureşti. La o asemenea întrebare, funcţionarul s-a blocat. A rămas fără glas vreme de câteva secunde şi, apoi, i-a spus: ”Orice înălţime doriţi, doar să nu faceţi bordura mai înaltă decât gardul!”

Aceasta e diferenţa dintre visul nostru de a fi nemţi şi realitatea înconjurătoare, înălţimea unei borduri.