Pe Facebook, o studentă povesteşte cum a refuzat o ofertă de angajare de 800 de lei pe lună de la librăria Cărtureşti pentru că i s-a părut un salariu prea mic. La comentarii, colegii ei de generaţie o susţineau.
Am citit cu uimire povestea şi reacţiile şi am realizat că persoana care a scris acest text trăieşte într-o mare iluzie. Această iluzie e de fapt izvorul nefericirii viitoare şi cel al ratării. Să fiu mai clar. Nu comentez aici dacă oferta celor de la Cărtureşti era mare sau mică pentru un vânzător debutant. Habar n-am cât de profitabilă e librăria, care sunt costurile şi care e politica de personal, dar vreau să spun că managementul acelei afaceri ştie mult mai bine toate aceste ”detalii” decât cel venit la interviu.
Sursa nefericirii şi a ratării se află în inadecvarea la realitate. Această inadecvare nu are neapărat legătură cu vârsta, are legătură de fapt cu educaţia. Nu ştiu din ce motiv, nici în şcoală, nici în familie, tinerii din România nu află nimic despre lumea reală. Părinţii au tendinţa să-şi protejeze copiii şi nu le spun nimic despre bani, nu povestesc nimic copilului despre cum se câştigă şi cât efort şi câtă rutină se află în spatele unui salariu, iar la şcoală, aceloraşi copii li se transmite faptul că mulţimea cunoştinţelor îi va duce în mod direct la o viaţă fără griji şi cu salarii colosale. Dacă privim cu atenţie în jurul nostru, de fapt cele mai multe informaţii despre bani şi cum se câştigă ei, tinerii le primesc prin intermediul televiziunii, acolo unde, în seriale siropoase, banii se fac extrem de uşor.
Aşa s-a ajuns în situaţia ca o persoană care nu are nicio experienţă, termină o şcoală, o facultate fără nicio abilitate practică, fără nicio expertiză se loveşte de zidul înalt al eficienţei companiilor care socotesc cu grijă fiecare bănuţ. Îmi pare rău pentru tinerii care intră pe piaţa muncii, aşteptând să primească salarii de mii de lei doar pentru că au senzaţia că merită acei bani sau pentru că atât le-ar trebui ca să se descurce cât de cât civilizat, cea din urmă e o expresie des folosită printre cei care-şi caută o slujbă. Aceştia trebuie să ştie că o companie se gândeşte în primul rând la profit şi angajează oameni doar pentru a face profit.
Companiile nu se ocupă cu împlinirea visurilor angajaţilor. E bine de ştiut că într-o firmă sunt bine plătiţi doar acei oameni de care compania are nevoie. Nimeni nu e de neînlocuit, dar trebuie să ştiţi că fiecare înlocuire a unui angajat înseamnă costuri. Aşa că, cu cât angajatul e mai valoros cu atât costurile pentru înlocuirea lui sunt mai mari. Din acest motiv, într-o companie, cele mai mari salarii le primesc oamenii care sunt cel mai greu de înlocuit. În această categorie intră, de multe ori, şi amanta managerului, dar întotdeauna aici veţi găsi cei mai buni oameni, cei mai harnici şi cei care rezistă cel mai bine la rutina muncii zilnice.
Aşa că ţineţi minte, primul job e întotdeauna un noroc, o oportunitate. E şansa voastră de a intra într-o industrie sau într-un anumit domeniu. Dacă primiţi şi ceva bani pentru asta, consideraţi-i un bonus. Sunt aproape sigur că managerul de la Cărtureşti a fost acum câţiva ani unul dintre tinerii care nu au refuzat salariul de începător.
Citeste in continuare
-
Ancheta jurnalistică a anului dezvăluie cum ucide corupţia în România
Colţul bărbatului
-
Noi nu ne vindem ţara! La Operă, au învins naţionaliştii
Colţul bărbatului
-
Apusul gimnasticii, un semn că sportul românesc e în criză profundă
Colţul bărbatului
-
Hitler s-a întors şi se adaptează! O comedie care te pune pe gânduri
Colţul bărbatului
-
Mediocrii au lovit din nou. Alungarea Alinei Cojocaru, o mare prostie!
Colţul bărbatului
Sunt partial de acord. Si e foarte bun comentariul lui Miss. Parerea mea este asa. Terminam o facultate, vrem sa ne angajam. Poate fi o solutie buna ca sa dobandesti experienta, sa ai cat de cat un venit si sa si poti pune acel job pe CV - sa te mai si angajezi pe 800 la Carturesti, pentru ca ai invata ceva si te-ar ajuta si poate pe mai tarziu pentru ca deja ai cat de cat o experienta. Dar din experienta mea proprie, stiu ca editurile din Romania nu platesc deloc bine, un angajat face munca a 5 oameni, iar la Carturesti in mod special stiu ca asistentii de vanzari sunt pusi sa plateasca atunci e furata o carte din librarie, nu li se creste deloc salariul si se sta peste program, oamenii isi dau in scurt timp demisia etc. Daca ai nevoie de bani si stii ca iti vei gasi ceva platit mai decent de ex 1300-1500 ron pt entry level, vei mai sta 2-3 luni sa cauti daca iti permiti. Daca nu, te vei angaja pe 800, dar e f posibil sa nu mai ai deloc timp sa cauti in alta parte pentru ca nu ai cand sa mergi la interviuri. Personal consider ca un absolvent nu ar trebui sa stea cu lunile degeaba cautand jobul 'ideal', dar nici sa accepte chiar orice conditii.
@Emanuel... piata o regleaza pretul :) nu o regleaza nici cererea nici oferta... altfel spus cand cererea e prea mare..pretul creste pentru a fi creat un echilibru economic cand oferta e prea mare prestul scade...deci pretul regleaza piata :) daca toti studentii accepta salarii mici atunci :) afla ca nu e o situatie tocmai fericita pentru profesionisti... fara dar si poate in goana pentru profit multe companii vor angaja mana de lucru/ creier de lucru ieftin ..dar.. la noi nimic nu se aplica oricum dupa principiile unei economii sanatoase..e o discutie ampla :) Asa.. gandirea ta filosofica justifica anumite conceptii dar economia e putin mai nedreapta decat filosofia. cat despre Romania..o tara de pitiponci si pitipoance cu pretentii de conti si contese...no comment.. in occident un student munceste la spalat vasele in timpul facultatii ..dupa facultate e posibil sa muncesti o vreme si neplatit... poate nici asta nu e chiar normal.. dar astea sunt regulile pietii
@miss: Eu te intreb doar atat: faptul ca ai facut o facultate de profil, ca ai terminat cu 10 pe linie si ca ai tu o parere foarte buna despre tine, iti da si motive SA FII foarte buna si atunci cand vei lucra efectiv?! Ai sanse, da, dar nu se subintelege ca asa vei fi. Sau daca ai lucrat 20 de ani ca vanzatoare intr-un magazin de paine vei fi foarte buna vanzatoare intr-un magazin de carti? NU! Pornim de la o premisa gresita atunci cand cerem...fara sa evaluam dintr-un unghi pur obiectiv cat oferim ca plus valoare pentru noul job! Stiai ca un angajator incepe sa castige de pe urma angajatului in principiu cam dupa un an de zile? Sau stiai ca in balanta de venituri si cheltuieli, cheltuielile cu angajatii reprezinta cea mai mare marja? Si asta in timpul in care angajatul e vanzator de carti pentru un salar multumitor de 2000 lei si cele 8 ore de munca si le petrece fumand, ignorand clientii...si poate din cand in cand marcand in casa cate o vanzare!
@miss: Draga mea, piaţa cine o reglează? Cei care cer sau cei care oferă? Valorea muncii unui om nu e deloc relativă. Valoarea muncii e dată de câţi bani bagă în buzunar. Ofertele fluctează mult în raport de contextul economic, dar sunt constante într-o privinţă: întotdeauna ca media sunt mai mici decât cer candidaţii, tot ca medie. Şi mai e ceva, o viaţă relativă nu duce decât la nefericire...
@veronika: Ai perfectă dreptate!
sunt aproape sigura ca managerul de la Carturesti n-a castigat niciodata echivalentul de azi al 800 lei pentru munca sa, dupa ce a terminat o facultate si un master. Dar ai dreptate: ca principiu, firma vrea profit, nu indeplineste visuri. Si are de platit taxe.
Salut...imi plac articolele tale, desi tind sa cred ca daca ar fi un site destinat barbatilor ...nu mi-ai fi atat de simpatic...:D glumesc! E foarte bine pusa problema si asa cum spun mereu cand vine vorba de mentalitatea tinerilor de azi (desi si eu am doar 30 de ani..dar... ma intelegi) spun ca principala vina e a parintilor. Oricat am incerca sa gasim vinovatii in mediul, scoala sau anturajul copilului nostru...principala sursa de deteriorare vine de la noi, parintii..cei care luati de valul "sa ai tot ce n-am avut eu" uitam sa impunem limite. Spune-mi cati copii mai vezi azi la bunici in vacante la munca de pe camp, la animale, cati copii mai vezi la batut covoare, la dus gunoiul etc.? Imi amintesc ca in liceu in fiecare vacanta am avut diverse "job-uri" si am lucrat o vacanta intreaga pentru 150 lei! Asa am stiut sa apreciez cand am fost pe picioarele mele un salariu amarat de 180 lei pe luna...era putin dar erau banii mei si pentru ca am stiut cat de greu le era parintilor, uneori l-am impartit cu ei....Iar tinerica ce a refuzat salariul de 800 lei...poate ar trebui sa se intrebe daca nu e suficienta pentru ea totusi aceasta suma, dat fiind ca sunt sute de cazuri unde o intreaga familie traieste din aceasta suma...lucrurile nu se vor schimba, cred, eu una mi-am pierdut speranta, pentru ca mi-e foarte clar ca noi, cu firea noastra de balcanici...am inteles foooarte prost cuvantul "democratie". Numai bine!
Slab articol. Pornesti de la o premiza gresita si o infierezi pe saraca fata care 'a indraznit' sa refuze o super 'sansa de a intra in industrie'. Premiza e proasta pentru ca presupui ca un incepator, sau chiar si un om cu ceva experienta trebuie sa fie multumit cu cat ii da o firma, nu sa efuze ce i se pare lui prea putin. Gresit, gresit, gresit. Piata muncii e o piata ca oricare alta, in care cererea se intalneste cu oferta. Da, pentru fata respectiva 800 lei pt un job de vanzatoare erau prea putin. Retine, pt ea. Ea isi va gasi un job cu un salariu care i se va parea EI ok, iar carturestiul o sa-si gaseasca un angajat caruia i se va parea ok 800 lei...sau poate unul caruia i se va parea ok 700 lei. Asta cu 'prea putin', 'prea mult' e total relativ. Da, poate eu nu vreau sa fiu vanzator pe 800 lei. Poate carturesti nu vrea sa dea 800...asta e ....fiecare cauta ce ii convine lui. Analog pentru cei cu experienta. Penibilul absolut il ating recrutorii care atunci cand ceri un salariu de X mii, iti zic ca ai pretentii prea mari, ca la postul si experienta respectiva se da maxim Y. Gresit, firma lor da maxim Y. Alta firma e posibil sa isi permita si sa vrea sa dea X. E treaba candidatului sa caute firma care ii va da cat vrea el, sau sa isi ajusteze cererea cu oferta. Si e treaba firmei sa gaseasca alt candidat, care va accepta cat dau ei, sau sa isi ajusteze si ei oferta in functie de piata. Remember, valoarea muncii tale e relativa. Relativa la tine, la dorintele tale, la capacitatile tale. Stiti cum e la piata, cui nu-i place pretul nu cumpara. Sau, daca preturile sunt prea mari, se prinde vanzatorul ca nu face vanzare, si le mai scade.
Articolul merge, din pacate, direct la tinta. Spun "din pacate" pt ca mi-ar placea sa vad ca firmele sunt un pic mai putin inclinate spre profit si se ingrijesc un pic mai mult de angajti. In acelasi timp, toti tinerii par sa creada ca ei si numai ei sunt de o valoare inestimabila si isi permit sa dea cu piciorul unor oportunitati la care altii doar viseaza. O doza de realitate injectata atat de parinti cat si de scoala/facultate, eventual stagii neplatite si obligatorii in timpul liceului si al facultatii ar putea fi un pas in directia cea buna. Poate asa 'inestimabilii' si-ar da seama ca inca le lipsesc multe abilitati practice ca sa poata sa faca serviciul cum trebuie.
sunt de acord cu tot ce ai zis... ma gandesc ca decat sa stai degeaba fara sa primesti nici un ban asteptand un salariu mare mai bine accepti orice pana ajungi la un salariu mai mare.nu inteleg cum gandesc unii oamenii. vor salariu mare, refuza orice oferta si asteapta, dar stand degeaba nu castiga nimic. asa ca oare ce e mai convenabil sa astepti un salariu mare stand degeaba acasa sau muncesti pentru a ajunge acolo unde iti doresti. eu incerc sa gandesc pozitiv, adica accept orice oferta atata timp cat primesc pentru ce muncesc, si pe langa asta mai capat si experienta, e greu cu rutina la inceput dar apoi te obisnuiesti pentru ca nu ai incotro, trebuie sa incepi de undeva. ca pentru stat degeaba oricum nu primesc nici ban...