Anti-bullying. Să-i învăţăm pe copii să se respecte! Viitorul lor depinde de asta
Colţul bărbatului / De Emilian Isailă, 27.02.2015

group of bulllies bullying lonely student

Pentru prima dată în România, a fost lansată o campanie anti-bullying, termenul este împrumutat din SUA, în limba română neavând un echivalent pe măsură. Bullying-ul este acea acţiune de hărţuire a unui copil sau a unui adolescent de către colegi de clasă sau prieteni. În româneşte se poate spune ”batjocorit”.

Fiecare dintre noi, în şcoală ori am fost victime ori am fost agresori, dar, cumva, am luat parte la o astfel de acţiune. În general, cu asta se ocupă mai ales băieţii, dar sunt şi fete care o practică. În general, victima e un elev care are o ”vulnerabilitate”, se deosebeşte într-un fel de ceilalţi. În copilăria mea, dacă aveai ghinionul să schimbi clasa, să treci dintr-o comunitate în alta, erai victimă sigură. Am trecut prin astfel de experienţă neplăcută pentru că am fost mutat de câteva ori de la o şcoală la alta sau pentru că, la un moment dat, la începutul adolescenţei nu făceam parte din gaşca alfa care deţinea puterea în clasă, sau, din nou, la începutul clasei a noua pentru că eram mai mic de statură.

Cumva, m-am antrenat să fac faţă şi să găsesc mijloace să supravieţuiesc acestor acţiuni - făceam poante bune, jucam fotbal mult şi des ca să socializez cu cei şmecheri, mă împrieteneam cu tipi mai mari decât mine, eram un bun camarad, dar pot să spun că am suferit. Am văzut cum suferă şi alţi colegi de-ai mei. Cele mai dure operaţiuni de bullying din tinereţea mea se aplicau în timpul serviciului militar obligatoriu, unde batjocorirea celui mai slab era cultivată chiar de ofiţeri şi subofiţeri. Era o cultură a distrugerii pshihice a celui mai slab. Norocul meu a fost că atunci când am ajuns în armată eram pregătit să rezist, fiind mult mai înalt şi mai puternic, reuşeam să mă impun cu mai multă uşurinţă.

Sunt fericit că a început o astfel de campanie şi sunt sigur că trebuie continuată. Această acţiune are efecte dezastruoase asupra psihicului celor tineri. Nimeni nu trebuie să fie umilit şi în aceste glume şi hărţuiri ce par nevinovate se ascunde rasismul, ura, şovinismul şi intoleranţa de mâine. Copiii trebuie învăţaţi de la cea mai fragedă vârstă să-i respecte pe ceilalţi indiferent de cum arată, de culoare pielii, de cea a părului, de înălţime, de îmbrăcăminte sau greutate.

Aceasta e frumuseţea vieţii - suntem diferiţi şi trebuie să respectăm asta!

  • kiki, sâmbătă, 28.02.2015 07:25

    Excelenta initiativa ! Asa trebuie procedat,prin educatie la varsta frageda,si,in paralel,si pt cei "mari" cu ajutorul tv,cum au fost campaniile ce promovau igiena (deodorant,sampon..) TOTUL se invata !

  • Mihaela Grigoras, sâmbătă, 28.02.2015 07:17

    Da, sicanarea unora din colectiv ( de clasa, de munca, etc ) se intalneste aproape peste tot. Cred ca adultii poarta responsabilitatea pentru aceasta deoarece uneori chiar copii care nu realizeaza ce li se intampa sunt victimele "glumelor" lor. Ceilalti copii preiau atitudinea pentru ca o iau drept model sau normalitate. Apoi, o aplica. Tot adultii sunt de vina si pentru cazurile existente la locurile de munca , caci nimeni nu ia partea sau nu ia atitudine sa linsteasca situatia, chiar daca vede si stie ca nu e corect ce se intampla. Aceasta deoarece se teme sa nu devina viitoarea victima. Din pacate rautatea si mai tarziu lacomia si invidia nu stiu in ce masura ar putea si starpite. Cred insa ca ar trebui sa se inceapa prin educatia adultilor. Eu insami sunt acum intr-o perioada in care ma straduiesc sa rezist unui astfel de comportament, care nu are nici o ratiune sau justificare . Nu stiu in ce masura atitudinea se aplica celor slabi ci , cred, celor mai introvertiti sau mai putin populari. Oricum, masura e bine-venita, rezultatele oricum vor fi ele, vor fi mai bune decat indiferenta actuala fata de acest fenomen social.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro