Trei motive ca să te măriţi fără să te gândeşti prea mult la asta
Colţul bărbatului / De Emilian Isailă, 26.03.2012

Am întâlnit multe femei care trec prin viaţă convinse că frumuseţea şi tinereţea lor sunt veşnice. Doar ceilalţi îmbătrânesc. Într-un fel ciudat, cele care au  şanse mari de a-şi găsi un partener,  femeile care sunt curtate intens o dau în bară cel mai des. Nu ştiu care sunt motivele, dar intuiesc unul dintre ele şi acela e nehotărârea.

1. Sunt foarte rare cazurile când i se cere mâna, iar perioada de timp în care o femeie e curtată ţine maximum 20 de ani, realist vorbind. Pare mult, dar nu e, mai ales în cazul în care în acest interval femeia mai are o relaţie care se termină prost.

2. Femeile, dacă mizează numai pe frumuseţe pentru a atrage un bărbat, trebuie să ştie că frumuseţea e la fel de fluctuantă ca preţul petrolului şi, tot la fel, vine o zi în care secătuieşte. Aşa că atunci când primeşte o ofertă nu e bine să stea prea mult pe gânduri.

3. O femeie care a fost măritată şi e trecută de 30 de ani are mai multe şanse de a avea o nouă relaţie decât una de aceeaşi vârstă, dar care nu are experienţa unei relaţii de lungă durată. Deci, o nouă oportunitate, poate fi şi ultima aşa că e important să fie fructificată.

Trebuie să ştiţi că o mare parte dintre bărbaţi sunt extremi de analitici când vine vorba de femei şi au tendinţa să se piardă în amănunte.

  • ramona, luni, 09.04.2012 07:00

    niste porci , murdari de noroi , si cu pretentii ......mai dava in .....de porci

  • diana, miercuri, 28.03.2012 07:48

    Dar pana la urma, te mariti ca sa te mariti? Eu zic ca este o decizie la cre trebuie sa te gandesti destul de mult, daca vrei sa fie "pana cand moartea va va desparti"... moartea naturala, desigur. ;)

  • alexandra, marţi, 27.03.2012 09:18

    pai ori barbatii nu dau atentie la detalii, habar nu au cand ne vopsim, aranjam, tundem, schimbam rochia, luam cercei noi, ori barbatii se pierd in amanunte...?

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro