Mandinga, manele şi Eurovision
Colţul bărbatului / De Emilian Isailă, 28.05.2012

Nu ştiu de ce ne place să ne iluzionăm. Elena şi trupa Mandinga au ieşit exact pe locul pe care-l meritau. N-am înţeles de ce a fost tam-tam cu faptul că avem şanse să câştigăm. Culmea, la un moment dat,  se discuta despre faptul că Eurovisionul românesc nu se poate organiza decât pe Naţional Arena.

Nu sunt expert în muzică, dar a fost suficient să ascult o singură dată ”Euphoria” suedeză ca să-mi dau seama că are cele mai mari şanse să câştige. De fapt, oricâte interese ar fi într-o competiţie muzicală, până la urmă va câştiga cea mai bună melodie. Interesele apar în lipsa valorii pentru că valoarea nu poate fi dată la o parte cu excepţia cazului în care organizatorii concursului şi-au propus să-l distrugă.

România, când a avut melodii bune, a urcat pe podium, când n-a avut, s-a zbătut în mediocritate, dar trebuie să spunem că până acum, de când ne-am reluat participarea la Eurovision, nu ne-am dus niciodată cu MELODIA. Acea creaţie care îţi taie răsuflarea, care, chiar dacă nu te cucereşte, ţi se cuibăreşte în minte şi ajungi să o fredonezi involuntar.

Calitatea show-bizului autohton are mare legătură cu calitatea actului artistic. Chiar dacă, din ce în ce mai mult, publicul autohton e atras de manele, asta nu înseamnă că maneaua a devenit un feneomen european. Nu încă. Până la urmă, cred că marea problemă de anul acesta a fost incapacitatea celor care au organizat competiţia naţioanală să promoveze o melodie mai bună.

  • Elena, marţi, 29.05.2012 18:06

    Anul acesta,oricat de patrioata as fi , s-a castigat pe merit.Desi am urmarit numai finala mi-am dat repede seama ca Mandinga nu avea sanse de castig, oricum dupa parerea mea nu merita nici locul 12 la cat a falsat. Interpreta din Suedia a cantat fantastic,are o voce superba.

  • Diana, marţi, 29.05.2012 07:41

    Da, din pacate asa este ! Cand mi-am scris parerea pe un alt blog, inainte de finala Eurovision, mi-au sarit in cap si au spus ca "sunt invidioasa pe succesul lor" HA !!! Da ce-s eu, artist? De ce sa fiu invidioasa? Sunt in primul rand roman, si ma doare sa vad cum poporul se mandreste cu o manea.

  • dor, marţi, 29.05.2012 06:45

    nici mie nu mi s-a parut melodia celor de la Mandinga ca ar fi vreo mare scofala. o melodie ca oricare alta.

  • Dana, luni, 28.05.2012 19:12

    Mie nu mi s-a parut manea. Doar pentru ca e compusa de Costi Ionita nu inseamna ca e manea. Kat Deluna canta o melodie compusa de el si nu cred ca o deranjeaza si nu cred ca poate fi numita manelista. Manele sunt porcariile alea pe care le stim cu totii, cu toate ca maneaua la origine insemna altceva, ceva cu totul diferit de sensul care i se da azi. Ok, nu sunt experta in muzica, dar eu vad melodia Zaleilah o melodie vesela, ritmata, care mie cel putin mi-a ramas scrisa undeva pe creier si o lalai toata ziua. P.S. Nu contest valoarea castigatoarei, mi se face pielea de gaina de fiecare data cand o ascult. E minunata.

  • lucica porumb, luni, 28.05.2012 14:45

    autorul articolului a scris ceea ce am gandit si eu .Avem locul care-l meritam .

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro