Plante cu flori pentru casa ta
Casă şi familie · Plante / 16.03.2010

Primavara a venit si este pregatita sa ne rasfete cu flori colorate si parfumate. Dar o metoda simpla de a aduce florile in casa ta, fara sa le tai pe cele din gradina

Primavara a venit si este pregatita sa ne rasfete cu flori colorate si parfumate. Dar o metoda simpla de a aduce florile in casa ta, fara sa le tai pe cele din gradina, este sa alegi plantele de apartament care infloresc frecvent si nu au nevoie de ingrijire deosebita.

Iti prezentam cateva plante de interior care iti pot aduce primavara in casa prin frumusetea florilor lor. Nu sunt greu de intretinut, se adapteaza usor si te poti mandri mai tot timpul cu ele.

Orhideea Phalaenopsis


Orhideea are una dintre cele mai rezistente inflorescente, care poate dura pana la sase luni. Numita si Orhideea-fluture (datorita florilor sale ce amintesc de forma fluturilor), Phalenopsis este, fara indoiala, cea mai facila dintre toate orhideele.


Este recomandata pentru incepatorii ce doresc sa creasca orhidee in locuintele lor. Phalaenopsis poate fi asezata la fereastra, pe pervaz, fiind iubitoare de lumina.

Aceste orhidee nu se planteaza in pamant, ele avand nevoie de un substrat special, un amestec din coaja de copac, muschi, pietris si nisip.
Cand iti cumperi o orhidee, alege una cu boboci, ceea ce indica faptul ca planta este la inceputul etapei de inflorire. Te poti bucura astfel sase luni de minunatele flori ale orhideei tale.

Begonia elatior


Originara din America de Sud, begonia este o planta care te rasfata cu o multime de flori, daca ii oferi conditiile adecvate.

Begonia poate inflori tot timpul anului, fara sa necesite o ingrijire complexa. Iubeste lumina, dar nu razele directe si fierbinti ale soarelui, din mijlocul verii, ci o lumina naturala constanta.

Intre doua udari pamantul se poate zvanta usor la suprafata, prea multa apa putand sa ii degradeze radacinile. Taie florile uscate si ciupeste varfurile in perioada de vegetatie pentru ca planta sa devina cat mai stufoasa.


Kalanchoe


Kalanchoe este o planta foarte usor de ingrijit, fiind prezenta in foarte multe case, ca planta de interior. Florile sale sunt marunte, dar adunate in buchetele stufoase, ceea ce o transforma intr-o ideala planta cu flori de apartament.

Este originara din Madagascar si Africa, iar cel mai des tip intalnit este Kalanchoe blossfeldiana. Gasesti Kalanchoe intr-o gama variata de culori, precum galben, roz, rosu, portocaliu si alb.

Infloreste in special primavara, dar poate fi fortata sa infloreasca si in restul anului daca se mentine o temperatura de peste 10 grade Celsius si planta are lumina suficienta.


Pamantul trebuie sa fie tot timpul umed, dar fara ca apa sa ramana in permanenta in vasul de scurgere. Planta iubeste lumina, dar nu si razele arzatoare directe. Daca planta creste in inaltime, dar fara sa produca flori, lumina este insuficienta. Taie-i varfurile si plaseaz-o intr-o zona mai luminoasa.

Dupa ofilirea florilor, tijele florale se taie deasupra primelor frunze, pentru a-i permite regenerarea. La cateva saptamani dupa taiere, se pot observa noi boboci imediat deasupra primelor frunze.

Un articol de Georgiana Dorobantu
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro