In fiecare zi sunt alintata de sotul meu care imi gaseste tot felul de apelative, de la borcanas pana la conopiduta, chifteluta sau viermisor gras. Toate mi se potrivesc, mai ales acum. Dar azi s-a intrecut pe el...

In fiecare zi sunt alintata de sotul meu care imi gaseste tot felul de apelative, de la borcanas pana la conopiduta, chifteluta sau viermisor gras. Toate mi se potrivesc, mai ales acum. Dar azi s-a intrecut pe el. Nu mi-a mai gasit nici un apelativ ingenios, in schimb m-a complimentat in stilul lui caracteristic: „Arati de parca ai fi inghitit mingea de baschet si toti copiii fug dupa tine si striga: tanti, tanti, da-ne mingea inapoi! Iar noi, astia care asteptam sa nasti, suntem copiii”. Hm... dragut. Si oricum nu cred ca va mai dura foarte mult.

Deja am contractii mai des, dureaza mai mult de un minut si nu pot nici sa ma misc, nici sa respir. Am ajuns sa am cam doua sau trei pe zi. Am vorbit la telefon cu medicul meu. M-a anuntat ca au venit rezultatele analizelor de saptamana trecuta (cultura si secretie din col) si sunt bune, deci nu este nici un pericol si bebe are un drum curat. I-am povestit de contractii, m-a intrebat daca, in afara de asta, am mai sesizat vreo schimbare. Si, pentru ca nu am sesizat, mi-a spus ca nu e cazul sa ma alarmez acum. M-a chemat la spital marti pentru un control si, daca sunt ceva schimbari, ma interneaza si poate chiar grabim un pic procesul. Oricum, este o minune ca am ajuns pana in saptamana 39, avand in vedere ca am avut probleme si ca am stat sub tratament. Hm... merit felicitari!

Si acum trag aer in piept si deschid bine ochii: marti??? Of... cum trecura noua luni! (cand sunt stresata vorbesc olteneste). Gata! Am ajuns la capat! Daca ma uit inapoi acum, am impresia ca au fost cateva zile. Deja am devenit melancolica. Sotul meu ma intreba aseara daca, dupa ce o sa nasc, o sa mai port rochia asta ca sa ne amintim de perioada in care am fost gravida. Am o rochie in culori amestecate, cu bretele, lunga si larga si numai in ea stau. O spal numai seara, inainte de culcare, si dimineata e ca noua. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea... si mi-a devenit atat de draga!

Si Matei a inceput sa isi mareasca programul de joaca si mai tot timpul se misca, se invarte, mai imi da cate un picior in coaste, nu ma lasa sa stau in orice pozitie... e sef! Abia astept sa-l vad! Mai am putin si abia pe ultima suta de metri mi-am pierdut rabdarea. De fapt, nu prea mai e ultima suta... sunt ultimii zece metri din aceasta suta...