Acum ştiu că fericirea nu durează, e doar o floare, o zbatere de aripi, o clipă în care eşti prins şi simţi că e bine. Apoi, apele se tulbură, urmează un nou drum, urmează o nouă povară, simţi din nou greutatea lumii, tristeţea ei, simţi propriul sfârşit. Dar, e un pic diferit, ştii că ai trecut pe acolo, că ea mi-a zâmbit, că am reuşit să fac asta, să ofer ceva şi n-am fost singur. Orice durere o port mai uşor şi nu-mi va mai fi niciodată teamă de singurătate.
Gândul la zâmbetul tău îmi va fi prieten pentru totdeauna pe drumurile lungi şi pustii ale fiinţei mele.