Şi bărbaţii au suflet. Suferinţa ta, tinereţea mea şi o iubire fără nicio şansă

Îmi amintesc cum am făcut dragoste în camera ta. Eram atât de tineri, iar tu erai goală. Aveai un halat aruncat pe umeri care dansa în jurul sânilor tăi. Aveai trupul slab, pielea întinsă şi chipul blând. Te aruncai peste mine cu sete. Parfumul tău mi se ascundea în carne şi-l păstram zile întregi. Mi te ofereai cu atâta generozitate, cu atâta bucurie, încât, mereu eram un pic descumpănit.
Îmi pare rău că te-am iubit atât de puţin. Atât de sporadic. Îmi pare rău că nu m-am ridicat la înălţimea sufletului tău, că am fugit, m-am eschivat şi nu mi-am asumat nimic din emoţia ta. Recunosc, mi-a fost teamă. Eram tânăr şi aveam toată viaţa înainte. Mă simţeam nemuritor şi am ales aventura, iubirile de-o noapte, cârciumile afumate şi discuţiile filosofice fără scop. Am ales să fiu singur, să plec cât mai departe de trupul tău tânăr ca să nu mă simt prins în capcană.