Şi bărbaţii au suflet. Somn uşor, iubita mea şi bună dimineaţa!

Mă trezisem. O felie de lumină se strecurase în încăpere printre draperii. Se odihnea pe un perete. Dormeai. Respirai lin, abia te auzeam. Venise timpul să plec. Abia îţi cunoşteam numele. mă pregăteam să-l uit. Te-am întâlnit cu o seară în urmă, am schimbat câteva vorbe, am băut câteva pahare de Martini şi m-ai întrebat dacă nu vreau să vin la tine.
Erai singură. Eram singur. Călătorisem decenii ca să ajungem în acel punct de dezechilibru al existenţelor noastre. Era o vreme în care m-aş fi îndrăgostit de tine, dar emoţiile mele au secat. Respiri calm lângă mine, după ce te vei trezi, vei răsufla uşurată că am plecat. Sper. Voi rămâne un străin. O vreme vei ţine minte îmbrăţişările, graba, pasiunea, dar, apoi, vei începe să uiţi. Nu dintr-o dată, treptat ca şi cum cineva se strecoară în albumul cu fotografii şi sustrage câte una. Tu îl răsfoieşti din când în când, îţi dai seama că lipseşte ceva, dar nu te deranjează atât de tare. Până la urmă, dispar în cutele memoriei tale. Dacă am noroc, pe chipul tău se va aşterne câte un zâmbet atunci când vei vorbi cu prietenele dspre iubiri de-o noapte.