Dar ea se simţea bine lângă mine. Habar n-aveam ce găsea la tipul cu părul cât mai lung posibil şi plin de coşuri. Poate îi plăcea că o făceam să râdă şi cum era obsedată să facă multe exerciţii la matematică, plimbarea cu un tip ce avea mintea relaxată, o odihnea şi pe ea. Mi se părea atât de frumoasă. Ţin minte că la un moment dat nu a mai vrut să se plimbe cu mine, iar la despărţire  mi-a oferit o poză cu ea pe care a scris: Sper că vei zâmbi din nou! Am păstrat-o până azi. Uneori mă uit la ea şi îi dau dreptate. Am zâmbit de multe ori de atunci. Şi aşa am pornit în viaţă, îndrăgostindu-mă de femei care aveau deja iubiţi. De cele singure, nu reuşeam să mă ataşez, parcă relaţia nu avea niciun fel de provocare. Era lipsită de adrenalină. Dar au trecut anii şi, acum, mă îndrăgostesc doar de amintirile mele.