Şi bărbaţii au suflet. În fiecare moment, ştiam că o să te pierd. Dragostea nu avea şanse!

Te aşteptam. De fiecare dată aveam emoţii. Dacă te vei răzgândi în drumul spre pat. Vei chema păsările şi vei pleca din nou. Lângă tine, nu aveam nicio certitudine, totul se mişca, trăiam prins într-un cutremur perpetuu. Nu ştiam dacă te voi găsi la întoarcere. Uneori, după ce intram în casa goală, speriat că ai plecat pentru totdeauna, găseam un bilet pe care-mi scriai să vin la nu ştiu ce pub sau în alt loc îndepărtat al oraşului, unde se desfăşura cel mai important eveniment de care n-auzisem niciodată. Mă grăbeam într-acolo să nu te dezamăgesc. În fiecare moment, ştiam că o să te pierd, ştiam că dragostea noastră nu are şanse. Cred că nesiguranţa mă ţinea lângă tine. Viaţa era atât de alertă, n-aveam timp să mă plictisesc.
Chiar şi plecarea ta n-a fost bruscă. Nu ne-am certat niciodată. Ne-am iubit ca nebunii. Mie mi-era teamă să nu te pierd, iar tu îmi spuneai că te simţi bine lângă mine, că pot să te apăr şi să te salvez de fiecare dată. N-ai plecat, doar ai început să vii mai rar, la un moment dat ţi-ai găsit o slujbă în alt oraş şi ai lipsit trei luni, ai revenit, ai plecat din nou.