În urmă cu mulţi ani aveam senzaţia că dragostea e atât de uşoară, că e suficient să găseşti persoana potrivită, că e suficient să vorbeşti, să spui ce simţi, să atingi. Atunci nu ştiam că întâlnirile dintre oameni sunt defazate, că dragostea provoacă dragoste şi o nouă dragoste e imposibilă în lipsa durerii. Că trecerea timpului ne face tot mai tăcuţi şi astfel părem înţelepţi, dar e doar un mod de a ne duce vieţile, provocând cât mai puţină durere în jur. Şi uite aşa, anii trec, regretele se adună, tac tot mai mult, zâmbesc tot mai rar. Doar atunci când te văd, când treci pe lângă mine şi-ţi simt parfumul, doar atunci ştiu că fericirea nu există. E o iluzie!