Cea mai frumoasă zi din viaţa mea a fost când soţia mea l-a născut pe fiul nostru. Am crezut atunci că sunt un om împlinit şi că nimic din ceea ce există în lume nu îmi va putea distruge universul perfect în care trăiam.

Cea mai frumoasă zi din viaţa mea a fost când soţia mea l-a născut pe fiul nostru. Am crezut atunci că sunt un om împlinit şi că nimic din ceea ce există în lume nu îmi va putea distruge universul perfect în care trăiam. Aveam 30 de ani, o carieră promiţătoare într-o bancă importantă, o soţie frumoasă şi un copil care să ne ducă familia mai departe. Sincer, nici măcar un alt copil nu mi-aş mai fi dorit atunci.

Totul a început să se schimbe în ziua aceea de mai, când primăvara bucureşteană făcea să clocotească sângele în noi, iar în casa noastră a intrat pentru prima dată Ioana, sora mai mică a soţiei mele. Ea fusese timp de trei ani la studii în străinătate, avea 25 de ani şi cel mai roşu şi sexy păr pe care-l văzusem vreodată la o femeie. Nu o cunoscusem până atunci pentru că de fiecare dată se întâmpla ceva care ne ţinea, inexplicabil, departe. Privind acum în urmă îmi dau seama că probabil destinul n-ar fi vrut ca noi să ne întâlnim, poate.

Ioana era ceea ce pe la români se cheamă oaia neagră a familiei. Nu e o inadaptată, dimpotrivă, are o minte strălucită, o frumuseţe aparte, dar şi o mare doză de răzvrătire împotriva sistemului şi a cutumelor. Mama ei a renunţat demult s-o mai domesticească, iar acest rol a început, treptat, să şi-l asume soţia mea, Maria, care probabil considera că orice femeie ajunsă la casa ei e datoare s-o ajute pe alta mai tânără să ia calea cea bună. Aşa se face că de fiecare dată când Ioana mai ateriza prin ţară şi se întâlnea cu Maria, ieşeau scântei. Maria ţinea neapărat s-o căpătuiască cu vreunul din amicii sau colegii ei. Ioana a flirtat de-a lungul timpului cu mulţi din e, dar spre exasperarea Mariei nu a vrut să se „combine” cu niciunul.

La 25 de ani, fără job, cu studiile abia terminate afară şi cu un spirit artistic şi critic, Ioana apărea în ochii Mariei ca o pungă cu făină vărsată în mijlocul bucătăriei după ce tocmai ai terminat curăţenia generală. Nu ştii cum s-o aduni mai repede ca să nu te faci de râs. Iar pentru Maria simţul ridicolului în societate şi ordinea din casă erau două lucruri indispensabile.

În primăvara aceea, când am cunoscut-o pe Ioana, Maria îi aranjase o întâlnire oarbă cu unul dintre colegii ei de job, în ceea ce se numea ieşire la iarbă verde în familie. Îmi voi aminti până la moarte probabil rochia verde intens cu care venise îmbrăcată, contrastul puternic cu părul ei roşu şi cu buzele-i cărnoase pe care le deschidea uşor într-un zâmbet ironic la adresa oricărui lucru spus de sora ei. Ioana părea că ne persiflează pe toţi de fapt, cu ochii ei verzi, veşnic zâmbitori. M-am îndrăgostit de ea în secunda în care i-am strâns mâna.

Aranjamentul Mariei a funcţionat neaşteptat. Nici ei nu-i venea să creadă că între Ioana şi Dan, colegul Mariei, s-a înfiripat aşa un flirt plăcut. Era evident pentru toată lumea de la petrecerea aia că cei doi se plac, singurul care simţea un jungi de gelozie eram, inexplicabil, eu, care abia o cunoscusem pe Ioana şi aveam pretenţia posesivă să fie acolo pentru mine.

La nici o lună de la întâlnirea asta Ioana a anunţat-o pe Maria că se logodeşte cu Dan. Maria era încântată, eu m-am enervat. Nu pricepeam ce văzuse la el. Mi se părea un tip şters. Maria a organizat imediat o petrecere de logodnă pentru cei doi şi acee a fost  ziua în care am sărutat-o prima dată pe Ioana. Buzele acelea nu puteau fi ale lui Dan, în niciun caz, iar reacţia ei, atunci când am intrat peste ea în baie, mi-a arătat că şi ea gândea la fel.

De atunci relaţia noastră a început să ne guverneze vieţile. Eu i-am cerut să renunţe la Dan, ea nu mi-a cerut niciodată nimic. Doar mi-a dăruit. Timp, dragoste, căldură, şi o fiică. Şi-a închiriat un apartament în capătul opus al oraşului faţă de zona în care stăteam noi. Ne întâlneam acolo aproape zilnic. Ea avea un program flexibil, de artistă, eu îmi rupeam tot mai des timp din programul de la bancă, şi dădeam fuga la apartament. Au fost doi ani minunaţi petrecuţi în felul ăsta. Nici prin cap nu-mi trecea să renunţ la ea.

Când m-a anunţat că e însărcinată a fost pentru prima dată când mi-am pus problema viitorului. Ce se va întâmpla cu relaţia noastră, dar mai ales cu copilul nostru? Nu o văd pe Ioana mai prejos de Maria, deşi nu aş renunţa la niciuna dintre ele. De asemenea nu văd de ce l-aş trata pe fiul meu ca pe un copil legitim, când fiica noastră, a mea şi a Ioanei, este la fel de legitimă în ochii noştri. Am conceput-o cu dragoste, nu are nevoie de niciun act care să demonstreze asta.

Ioana a decis să plece în Austria, când sarcina a început să se vadă, ca să mă exonereze pe mine de orice eventuală bănuială în ochii familiei. Şi-a asumat rolul de mamă singură cu un copil din flori în faţa familiei şi a încasat singură dispreţul Mariei, care pentru această „ofensă” adusă familiei nu putea să o ierte. Eu mă simţeam ca ultimul gunoi. Dar nu aveam puterea să recunosc nimic. Ioana nu-mi cerea nimic.
 
Au urmat alţi doi ani, timp în care aveam două familii: cea oficială, în care pozam în familist convins alături de Maria şi fiul meu. Şi cea nelegitimă, dar în care pozam în acelaşi familist convins, în ochii vecinilor din cartierul în care locuia Ioana cu fiica noastră. Acolo pozam şi în bărbatul cu un job solicitant, care-l ţinea mult departe de casă.

Soacra mea a fost prima care a descoperit situaţia. Ca orice mamă nu şi-a putut lăsa fiica rebelă să se chinuie singură cu un copil, aşa că venea destul de des pe la ea. Într-una din aceste vizite m-a surprins acolo. Iniţial am încercat să-i spun că o ajut pe Ioana, pe furiş, fără să ştie Maria, dar era o femeie suficient de bătrână şi umblată ca să priceapă în final al cui era copilul Ioanei. A fost şocată. Mă aşteptam să-i spună Mariei, dar nu a avut nici ea curajul să-i strice şi celeilalte fete viaţa.

O vreme am trăit toţi în situaţia asta imposibilă. Soacra mea tot încerca să ne facă să ne despărţim. Inventa lucruri ireale despre noi, ca să ne discrediteze, să ne dezbine. Ioanei i-a spus într-o zi că Maria e din nou însărcinată, ceea ce nu era real. Mie mi-a spus că Ioana se vede şi cu un alt bărbat în acelaşi timp cu mine. Apoi a încercat să o facă pe Ioana să aibă remuşcări că îi fură bărbatul surorii ei. Nu a funcţionat nimic, dar începea să mi se pară şi mie evident că lucrurile nu puteau să dureze aşa la nesfârşit.

Cum câteva luni Maria a venit de la serviciu şi m-a întrebat direct dacă am o aventură cu Ioana. Părea că Dan, fostul logodnic al Ioanei, ne-a văzut în câteva rânduri în parc cu fetiţa şi a înţeles cum stau lucruruile. Nu a ratat ocazia să-i spună Mariei. Nici eu nu am mai putut să neg. A fost o experienţă traumatizantă, dezvăluirea, dar în mod ciudat mă simţeam bine. Parcă mi se luase o povară de pe umeri. De data asta puteam să nu mă mai ascund.

Lucrurile nu sunt nici pe departe rezolvate. Maria a trecut de la faza "divorţăm şi îţi interzic să-ţi mai vezi copilul”, la faza „ în ochii lui Dumnezeu eşti al meu şi nu permit să mi te ia nici măcar sora mea". Sunt descumpănit pentru nici eu nu vreau să renunţa la căsnicia mea. O iubesc încă pe Maria. Dar şi Ioana îmi aprinde inima şi îmi face viaţa să pulseze în vene. Sunt două femei atât de diferite, fără de care nu pot trăi. Iar fără cei doi copii ai mei nici atât. Încă visez la ziua aceea în care şi cele două surori se vor împăca şi vom sta fericiţi în jurul aceleiaşi mese, cu femeile pe care le iubesc şi cu copiii mei.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.