De ce înşală bărbaţii însuraţi? 10 motive pe care ar trebui să le ştii înainte să te măriţi

Cuplu / 21.05.2016

Care sunt motivele pentru care soţul tău a decis să facă dragoste cu altă femeie? Sunt simple şi complicate în acelaşi timp, dar trebuie să ştii că în această afacere ai şi tu rolul tău.

Din capul locului trebuie să spunem că un bărbat educat nu vorbeşte niciodată despre viaţa sa amoroasă, însurat sau nu, el consideră că acest aspect ţine intimitatea sa şi-l evită. Aşa că cei pe care-i auziţi că se laudă cu cuceririle lor, cu nopţile sălbatice şi cu femeile pe care le-au avut nu sunt decât nişte adolescenţi întârziaţi şi e bine să-i evitaţi.
Bărbaţii educaţi nu vorbesc despre cuceririle nici când discută cu alţi bărbaţi, dar pot să-şi spună părerea în termeni civilizaţi despre cum arată o femeie sau alta.

Acestea fiind spuse, a fost destul de greu să strâng cele mai frecvente 10 motive pentru care un bărbat însurat înşală, deşi acesta nu e tocmai un termen potrivit. Nu toţi bărbaţii înşală, iar cei mai mulţi dintre ei nu consideră o partidă de amor în afara căsătoriei drept ”înşelăciune”, mai degrabă un accident plăcut. Nu toţi bărbaţii însuraţi ”înşală”, doar o parte dintre ei, şi asta nu pentru că nu şi-ar dori asta din când în când, dar pentru că mulţi ştiu că sexul cu femei diferite e ceva extrem de complicat din punct de vedere emoţional şi financiar. Dar se întâmplă, să vedem, totuşi, de ce un bărbat însurat înşală?
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro