Acum, e altfel.  Parcă sunt într-un tren de plăcere şi călătoresc spre Sinaia într-o dimineaţă liniştită de primăvară. Stau la clasa I-a. Mi-e teamă să respir, să mişc, nu cumva să mă trezesc din acest vis frumos. Parcă trăiesc viaţa altei persoane. După atâţia ani de aşteptare, după atâtea regrete, după atâtea mustrări de conştiinţă, iată, pare că nu mai pot să mă bucur de ce mi se întâmplă.
Am decis să călătoresc până la capăt şi sper să mă obişnuiesc cu noua relaţie fără explozii, fără pasiune, dar în care dragostea şi-a făcut culcuş.