Tații au o influență mai mare decât mamele în viața fetelor
În contextul unui număr tot mai redus de căsnicii, corelat cu un număr mai mare de mame singure, există tendința să se creadă că pentru fete contează mai mult prezența mamei. Nu numai că se vor simți mai bine dacă au tatăl alături, dar evoluția emoțională a fetelor este favorizată de prezența sa.
Deși nu se poate nega legătura cu totul specială care se creează între o mamă și copiii ei, nu este total corect să se creadă că poate realiza singură toate acțiunile necesare pentru dezvoltarea copiilor. Mai ales în privința fetelor cercetătorii consideră că prezența tatălui nu este un factor de ignorat, ci constituie un indicator semnificativ pentru socializare și consolidarea echilibrului psihologic, dar și a stabilității financiare la vârsta adultă.
De ce contează atât de mult prezența tatălui la nivel emoțional?
În cadrul unui studiu recent s-a stabilit că fetele care au o relație bună cu tatăl lor prezintă un risc mult mai redus de depresie și anxietate și rezistă mai bine în fața stresului. În plus, pot vorbi deschis despre sentimentele lor, iar acest lucru le va ajuta să stabilească relații de prietenie sau romantice de lungă durată mai târziu. Valorile și propria imagine vor avea conotații pozitive dacă se formează o relație de afecțiune cu tații. Aceștia au un rol foarte important pentru consolidarea încrederii în propriile forțe și stimularea creativității la nivel social.
Care sunt efectele practice ale prezenței taților în viața fetelor
Dincolo de factorii emoționali tații au un rol foarte important și din punct de vedere practic. Contează foarte mult prezența lor pentru sănătatea la nivel fizic și stabilitatea financiară prezentă și viitoare a fetelor. Potrivit specialiștilor, femeile care au avut o relație apropiată cu tatăl lor din copilărie devin mult mai stabile din punct de vedere financiar și sunt atente la starea lor de sănătate. În general, tații sunt considerați simbolul securității financiare, iar dacă se adaugă și emotivitatea și sănătatea este clar că fetele care pot avea un contact frecvent cu tații vor avea mari șanse de a avea o carieră de succes, prevenind în același timp îmbolnăvirile.
De ce este necesar ca tații să se implice de la început?
Pentru tații care se implică în viața copiilor din primele zile de viață legătura este mult mai puternică decât în cazul unei prezențe sporadice. Față de acum câteva decenii când nu aveau voie nici măcar să asiste la naștere, în prezent există foarte multe șanse pentru implicarea taților atât din timpul sarcinii, cât și după naștere. Pot să-și hrănească fiicele cu lapte praf, le pot legăna, le vor citi povești sau pot schimba scutece, toate aceste lucruri fortificând legătura de afecțiune.
Cum intervine mass media în acest context
Deși acum este posibil ca tații să fie prezenți tot timpul în viața fiicelor lor, mass media insistă încă pe imaginea lor din trecut, cea în care toate reclamele prezintă tații ca și cum nu se pot descurca pentru a avea grijă de copii. În ciuda reclamelor care continuă să sugereze că tații nu știu sau nu înțeleg ce vrea și ce are nevoie copilul, realitatea este foarte diferită. Tații au devenit mult mai receptivi, iar aceste stereotipuri nu trebuie considerate reguli.
Și mamele contează foarte mult
Deși se accentuează din ce în ce mai mult importanța pe care o are rolul taților în viața fetelor, nu înseamnă că mamele nu au și ele un rol esențial. Numai mamele le pot oferi fiicelor lor sfaturi esențiale despre cum să aibă succes, despre schimbările fizice prin care vor trece în diferite etape ale vieții, precum și despre bucuria de a fi mamă și de a-ți îmbrățișa copiii.