39
Secvențe dintr-o lume pură: Cele mai frumoase imagini cu copii
Inocența copiilor este neprețuită. Lumea lor pură, efemeră și fragilă este surprinsă fidel în aceste imagini superbe.
Prinși în iureșul vieții de zi cu zi, înverșunați să răzbim după ce luptăm cu toate provocările și să ieșim mereu "pe plus" la capătul zilei, al săptămânii, al fiecărei luni și la sfârșit de an, ne trezim, din când în când, buimaci, ca dintr-un somn adânc, și constatăm uimiți că viața înaintează cu pași repezi și copiii din jurul nostru cresc ca prin minune. Ce repede zboară timpul! Ce repede se schimbă unele lucruri! Iar inocența copilăriei se transformă și, pe măsură ce se scurg anii, se risipește ca un fuior de fum în bătaia vântului.Fotografiile realizate de Agnieszka Rygula ne ajută să păstrăm o parte din această puritate a copilăriei. Mamă a doi copii, fotografa germană în vârstă de 34 de ani a făcut primii pași în universul imaginii în vara anului 2016, când a învățat să folosească o cameră Canon 1000D.
Captivată de această pasiune, ea a fotografiat tot ce i se părea interesant, zi și noapte. Și-a pozat aproape fără încetare prietenii și familia, dar adevărata sa pasiune a fost să fotografieze copii.
În scurt timp, Agnieszka a început să primească comenzi de la clienți, iar banii câștigați i-a investit în echipament mai performant. Și-a cumpărat o cameră nouă, un Canon 5D Mark III, cu care lucrează și acum.
"Să fotografiezi copii înseamnă să fotografiezi lumea lor magică. Copiii văd lumea într-un mod complet diferit, în moduri magice, și de aceea mă fascinează", a explicat ea pentru Bored Panda.
În ultimii patru ani, Agnieszka a făcut fotografii aproape în fiecare zi. Spune că a făcut și multe greșeli.
Citește și: 30 de imagini care surprind prietenia specială dintre copii și animale. Secvențe dintr-o lume perfectă
Iată 40 dintre fotografiile cu copii pe care Agnieszka Rygula le-a publicat pe Instragam și pe blogul ei!