Șah pentru copii: 4 motive pentru care și copilul tău ar trebui să joace șah
Fotbalul, gimnastica sau instrumentele muzicale apar des pe lista de hobby-uri ale copiilor. Una dintre activitățile mai rar favorizate de părinți este șahul. Descoperă ce importanță au partidele de șah pentru copii și treci dincolo de impresia că această activitate este rezervată persoanelor de vârste înaintate.
Pentru o perioadă îndelungată șahul nu a avut o imagine pozitivă. A fost considerat un joc pentru persoanele mai în vârstă, cu ochelari, care fumează și își petrec timpul în încăperi întunecoase. Este normal ca un asemenea scenariu să nu fie deloc atractiv pentru copii, însă imaginea nu corespunde cu realitatea. În prezent șahul atrage din ce în ce mai mulți copii și un număr ridicat de școli organizează turnee pentru elevii de toate vârstele. În cazul în care vrei să-i dai șansa copilului tău de a testa mai multe activități pentru a-și descoperi pasiunile nu trece cu vederea șahul.
Partidele de șah pentru copii au numeroase avantaje pentru sănătatea celor mici și creează abilități care pot fi utilizate în multe situații din viața de zi cu zi. Regulile sunt ușor înțelese de copii, iar șahul se poate juca aproape oriunde. Nu numai că se vor antrena și vor determina logica jocului, dar vor deveni tot mai curioși, fiind gata să învețe lucruri noi.
Când se discută despre șah pentru copii se evidențiază în primul rând faptul că nu este nevoie de un studiu amplu al jocului înainte de a se putea implica în el. După un anumit punct regulile vin de la sine, iar mișcările complexe sunt create de o logică intrinsecă, deloc asemănătoare cu situațiile în care se învață pentru un test sau un examen de la școală. În plus, șahul poate fi un joc la fel ca oricare altul, iar copilul se va simți bine în timp ce-și valorifică abilitățile.
Iată de ce și copilul tău ar trebui să joace șah:
1. Stimularea activității creierului
După cum fotbaliștii trebuie să-și mențină rezistența fizică pentru a câștiga meciurile, la fel și cei care joacă șah își mențin funcțiile cerebrale, creierul fiind instrumentul de bază pentru crearea mișcărilor câștigătoare. Și creierul poate funcționa la fel ca un mușchi, iar rezolvarea frecventă a problemelor logice este ideală pentru stimularea funcțiilor cognitive. În timp ce joacă șah copilul tău realizează un antrenament intens pentru creier, iar rezultatele nu se vor vedea numai în numărul de partide câștigate, ci și la celelalte materii de la școală.
Astfel, șahul va obișnui copilul să stea jos o perioadă prelungită și să analizeze cu atenție o anumită problemă. În plus, șahul stimulează memoria pentru că trebuie să știe mereu cum să miște fiecare piesă, ce strategii sunt utile, ce mișcări îl vor ajuta să câștige și care sunt cele care îl vor sabota.
2. Ameliorarea abilităților de socializare
Regulile șahului impun adversarilor să dea mâna, să se trateze cu respect, să nu distragă atenția oponentului în timp ce acesta se gândește la următoarea mișcare și să accepte o înfrângere cu mult calm. Dacă joacă șah copilul tău va fi mai disciplinat, își va controla emoțiile, nu va țipa și nici nu se va enerva când lucrurile nu merg așa cum își dorește, va fi preocupat de binele celorlalți și va realiza în ce intervale trebuie să păstreze liniștea.
3. Favorizarea gândirii strategice
Pentru a avea succes este necesar un plan care delimitează diferite etape ale strategiei alese, dar și un interval în care respiri adânc și te gândești ce variante sunt utile și la care ar trebui să renunți. Șahul oferă tocmai acest spațiu de reflecție și îi ajută pe copii să întâmpine situațiile dificile cu mult calm. În timpul unei partide de șah vor apărea planuri diferite, se va renunța la unele idei și se vor căuta altele noi, fiind favorizată flexibilitatea în gândire.
4. Stimularea creativității
Copiii vor învăța rapid că atunci când joacă șah recompensa finală este câștigarea partidei, iar pierderea ei semnifică necesitatea unui plan diferit. Șahul stimulează creativitatea celor mici pentru că trebuie să găsească idei noi pentru a-și surprinde oponentul cu mișcări diferite de ceea ce se așteaptă. Victoria este o motivație puternică, iar copiii se vor implica foarte mult pentru a descoperi idei originale care îi vor ajuta să câștige.