Ce jucarii sunt absolut indispensabile? Ai suficient spatiu pentru a le aranja in mod adecvat? In caz contrar, construieste rafturi suplimentare, adauga boxe sau un dulapior mobilierului deja existent. Daca exista prea multe obiecte de care copilul pur si simplu nu se poate desparti, s-ar putea sa fie nevoie sa folosesti intreg spatiul disponibil din incapere pentru depozitarea acestora...

O data ce prichindelul s-a decis ce jucarii pastreaza, evalueaza posibilitatile de depozitare si aranjare a jucariilor pe care le vrea aproape de sufletul sau. Preferabil, achizitioneaza cutii, rafturi suspendate sau corpuri de mobila suplimentare. Un scrin cu mai multe sertare s-ar putea sa isi dovedeasca utilitatea pentru jocurile, hainutele papusilor sau pentru diferitele consumabile de care cel mic se foloseste la joaca.


Pune etichete tuturor cutiilor si asaza obiecte din aceeasi categorie in fiecare cutie. Nu pune niciodata la un loc vopseluri cu hainele papusilor sau masinute cu seturi de cesti de ceai... Copilului ii va fi mult mai usor sa puna lucrurile in ordine daca exista o logica a felului in care sunt organizate jucariile sale preferate.

Copilul tau poate:

Sa selecteze jucariile stricate, pentru repararea lor, sau, in cazul in care nu mai pot fi reparate, sa le arunce la cosul de gunoi.
Sa selecteze jucariile pe care nu le-a folosit (si pe care nici nu le va folosi) si sa le ofere altor copii nevoiasi.

Sa aseze in acelasi loc piese care apartin de acelasi joc sau jucarie si sa le aloce cutii speciale.
Sa aseze la un loc obiecte similare - jocuri Lego, haine pentru papusi etc.

Cum aranjam cartile?...

Niciodata nu sunt suficiente carti intr-o casa... Rafturile bibliotecii ar trebui sa fie pline cu carti incitante si educative. Iar pentru cei mici cartile reprezinta o adevarata comoara - ce s-ar face ei fara povestile cu aventuri in care si-au "inchis" copilaria? Toate "mustesc" de amintiri dragi, la care nu putem renunta nici la varsta adulta... Acestea sunt cartile pe care iti vei dori intotdeauna sa le pastrezi aproape de suflet. Cu siguranta insa exista si volume a caror utilitate nu mai exista sau care nu au valoare sentimentala. Cartile de colorat sau revistele pentru copii (in cazul in care nu fac parte dintr-o colectie stransa cu drag si emotie), nu mai sunt necesare copilului ajuns la varsta scolara...

Astfel, cea mai inteleapta miscare este sa selectezi cartile care nu trebuie "salvate" sau care sunt deja prea imature pentru anii prichindelului tau. Ca si celelalte obiecte care ii prisosesc, si cartile pot fi donate copiilor mai putin fericiti de soarta - la o gradinita, biblioteca sau un centru de ingrijire a copiilor. Cartile de mare valoare - cele care se doresc a fi pastrate in perfecta stare peste ani si ani - pot si impachetate si puse deoparte.

Volumele pe care copilul inca le mai citeste cu placere sau cele pe care intentioneaza sa le citeasca in viitorul apropiat aranjeaza-le pe rafturi bibliotecii, astfel incat micutul sa aiba acces cat mai usor la ele. Aranjeaza-le in functie de titluri, autori sau genuri.


Copilul tau poate:

Sa stabileasca ce carti pastreaza.
Sa sorteze cartile in ordine alfabetica, in functie de titlu sau autor.
Sa stabileasca unde anume isi asaza volumele pe care le va citi mai tarziu.
Sa aleaga centrul preferat caruia sa donati cartile pe care nu doreste sa le pastreze.

Prea multe hartii...

Banuiesc ca abia astepti sa scapi de toate hartiile pe care prichindelul le aduce acasa, de la scoala... Si nu e de gluma cu ele, pentru ca se strang exponential cu fiecare zi care trece... Iar daca micutul tau a trecut deja de clasa intai, deja discutam de o mica maculatura...

Daca ai doi sau mai multi copii, alege o culoare care sa ii reprezinte sau una care place fiecaruia in mod deosebit. Pune un dosar de culoarea respectiva, cu numele micutului, in care fiecare copil sa isi aseze, dupa preferinte, hartiile, lucrarile si proiectele scolare. Pentru fiecare an de scoala adauga un alt dosar de acest tip, cu eticheta corespunzatoare. Spre exemplu: Maria - Clasa I, Stefan - Clasa a IV-a etc.

Aceste dosare ar trebui sa fie cele de prezentare, un fel de portofoliu al micutului, care contine cele mai bune lucrari ale sale: desene, lucrari de nota 10, anunturi scolare sau note apreciative de la profesori. S-ar putea sa nu fie chiar opera unui geniu, dar cu siguranta vor reprezenta un frumos album de amintiri peste cativa ani, cand iti vei dori sa parcurgi din nou cu ochii mintii anii care au trecut...

Copilul tau poate:

Sa aleaga dintre toate lucrarile de la scoala pe cele favorite, pe care vrea sa le pastreze.
Sa aranjeze lucrarile din fiecare an in dosarul corespunzator acestuia.
Sa foloseasca poze, imagini sau hartie speciala, cu ajutorul carora sa realizeze o coperta frumoasa fiecarui dosar in parte.

Adauga si fotografii de la scoala, cu colegii si/sau profesorii micutului, cei mai buni prieteni, poze de la activitatile sportive, de la decernarea diferitelor premii sau de la piesele de teatru in care a jucat la scoala. Nu uita "operele de arta" sau chiar CD-uri si dischete cu copii ale picturilor, poemelor sau eseurilor pe care le-a realizat copilul.

O data ce puneti toate aceste lucruri la punct, vei vedea ca va va ramane la dispozitie foarte mult timp sa va distrati impreuna - acum totul este bine organizat. Daca micutul trebuie sa plece rapid undeva, va sti exact de unde sa isi aleaga hainele si cum sa si le asorteze. Cand va dori sa citeasca volumul de aventuri preferat, va sti exact unde sa il gaseasca in biblioteca. Iar cand va dori sa isi aminteasca de cele mai amuzante intamplari din perioada scolii, va avea la dispozitie lucrarile si fotografiile care sa ii dovedeasca faptul ca anii aceia nu au trecut degeaba!...
  • Ticu Alexandru-Gabriel., sâmbătă, 31.05.2008 08:25
    cartile:

    Eu protejez cartile foarte frumoase cate odata nu ma abtin si fac un desen pe ele si ami cer scuze pentru ele ca leam mazgalit.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro