Împreună cu clienții săi, Lidl românia susține accesul la educație de calitate printr-o nouă campanie derulată împreună cu World Vision România
Casă şi familie · Copii / 15.11.2021

Lidl, în parteneriat cu World Vision România, susține șansa la o educație de calitate pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin, prin programul strategic Pâine și Mâine, demarat împreună în urmă cu 5 ani.

De Crăciun, clienții Lidl se pot implica la rândul lor în combaterea abandonului școlar, atât de răspândit în mediile vulnerabile, și pot sprijini copiii să progreseze la învățătură, pentru a-și construi un viitor mai bun. Astfel, în perioada 15 noiembrie – 26 decembrie, pentru fiecare jucărie achiziționată de clienți din magazinele sale, Lidl donează un leu către World Vision România. 

Unul din zece copii din mediul rural merge la culcare flămând în fiecare seară, conform raportului Bunăstarea Copilului din Mediul Rural al Fundaţiei World Vision România, lansat în 2020. Pe lângă efectele negative pe care o alimentație precară le poate avea asupra sănătății, un copil insuficient hrănit are un randament școlar vizibil scăzut. Este un cerc vicios din care se poate ieși doar prin abordarea simultană a ambelor fețe ale problemei. Programul Pâine și Mâine își propune să combată abandonul școlar și să contribuie la dezvoltarea copiilor din medii vulnerabile, din județele Cluj, Dolj, Ialomița, Vaslui și Vâlcea, oferindu-le o masă caldă pe zi, dar și ajutor la teme și implicarea în activități educative și de abilități de viață, alfabetizare digitală și ateliere creative, timp de 2 ore, după programul de cursuri, sub îndrumarea unui cadru didactic. Pe timp de vară, copiii participă la Școala de Vara unde au parte de jocuri educative, sportive și au parte de o excursie de vară, în afara comunității lor. Pâine și Mâine este un program demarat de World Vision și susținut de Lidl România încă din faza pilot, din 2016.

Jucării de Crăciun și un mâine mai bun


Și clienții Lidl România pot contribui la sprijinirea programului Pâine și Mâine - jucăriile cumpărate din magazinele Lidl din toată țara în perioada 15 noiembrie – 26 decembrie le aduc copiilor din mediile vulnerabile o șansă în plus la educație de calitate. Pentru fiecare jucărie achiziționată de clienți din magazinele Lidl, 1 leu este donat către World Vision România.

În cei cinci ani de parteneriat strategic cu World Vision, Lidl România, alături de clienții săi, a sprijinit organizația cu peste 6.100.000 lei, contribuind în mod direct la combaterea abandonului școlar și la susținerea copiilor pentru a primi o educație de calitate, incluzivă. Față de începutul programului Pâine și Mâine, în anul școlar 2019 – 2020, 70% dintre copii au primit calificative mai bune și au avut rezultate mai bune la Limba Română, iar 67% dintre copii și-au îmbunătățit rezultatele la Matematică. Mai mult, toți copiii care beneficiază de acest program și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare și abilitățile socio-emoționale.

Gama de jucării din oferta participantă la campanie include jucării din lemn, jocuri de construit, jucării educative și multe alte surprize. Colecția de jucării poate fi consultată aici.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro