Un plânset pentru fiecare ocazie. Indiferent dacă îi este foame, este epuizat, îl doare ceva sau doar are nevoie de o îmbrățișare, bebelușul tău îți va comunica prin plâns. În timp, vei învăța care dintre plânsetele bebelușului înseamnă că trebuie să reacționezi prompt și care nu. Dar pentru mămicile ai căror puiuți suferă de colici, faptul că identifică plânsetul nu prea le ajută mult.
IDENTIFICAREA PLÂNSETELOR MICUȚULUI TĂU
Până acum, probabil că ai început să te familiarizezi cu diferitele plânsete ale micuțului tău. Bebelușii plâng atunci când le este foame, când nu se simt bine, când sunt obosiți sau supra-solicitați sau doar pentru că vor să fie ținuți în brațe. Fiecare plânset se diferențiază puțin prin intensitate și frecvență, și de obicei există un răspuns evident pentru calmarea bebelușului tău. Acestea fiind spuse, probabil că vei descoperi că preț de câteva ore în fiecare seară cât timp este alert, micuțul tău va dori să se hrănească frenetic și poate deveni destul de tulburat. Este normal. Se pare că bebelușii au nevoie să se elibereze de energie la finalul zilei și să se hrănească pentru noaptea care îi așteaptă. Totuși, dacă vezi că bebelușul tău plânge timp îndelungat de până la trei ore și pare că nu se simte bine, și nu poate fi liniștit, atunci poate avea colici. Numai 10-20-% dintre bebeluși dezvoltă indicii legate de colici, și de obicei acestea se arată între 4 și 6 săptămâni și durează până la vârsta de 3-4 luni. Bebelușii cu colici sunt în general mai iritabili și mai dificil de liniștit, plâng foarte intens și tare timp de mai multe ore înainte de culcare și uneori chiar și după ce au fost hrăniți noaptea. Ar putea să le fie mai greu să regurgiteze după ce mănâncă, să aibă stomăcelul dilatat, să flatuleze mult, să se arcuiască pe spate sau să ridice genunchii atunci când plâng și nu se simt bine.
PĂSTREAZĂ-ȚI CALMUL ȘI CERE AJUTOR
Dacă bănuiești că micuțul tău ar putea avea colici, cere-i asistentei care te vizitează sau medicului de familie sfaturi și încearcă mai multe remedii specifice pentru colici care se găsesc din plin în farmacii și supermarketuri. Ar mai putea ajuta dacă schimbi poziția în care îl alăptezi, sau dacă îl hrănești cu biberonul, să schimbi tetina pentru a reduce cantitatea de aer pe care o poate ingera. Nu te învinovăți dacă nu reușești să îți liniștești bebelușul cu colici. Nu există soluție rapidă și nu este vina ta. Dacă situația te stresează mult și nu te lasă să dormi, cere ajutor. Pregătește niște lăptic și lasă-l pe bebeluș cu partenerul tău sau cu o rudă, ca să iei o bine-meritată pauză. De asemeni, vorbește cu alte mămici, pentru că este util să știi că nu ești singura care se simte supărată, inutilă sau chiar furioasă din cauza plânsetului continuu. Nu lăsa lucrurile să te copleșească, cere ajutor. Și nu uita, oricât de frustrată și supărată ai fi, niciodată să nu bruschezi bebelușul.
ABORDAREA IMPLICĂRII ACTIVE
Colicile se dezlănțuie cel mai grav în luna a doua și a treia de viață. Încearcă să îți legeni și să ții în brațe bebelușul acum, cât încă este suficient de mic și ușor încât să încapă confortabil în brațe sau într-un port bebe! Dacă este ținut drept lângă corpul tău, burtica bebelușului tău este masată în mod natural și astfel este încurajată circulația aerului în sus și în afara organismului. Acest lucru ar putea reduce și plânsetele în următoarele săptămâni. Studiile arată că ținutul în brațe și deplasatul cu bebelușul în brațe în primele săptămâni din viață pot avea un efect pozitiv asupra a cât de liniștit va fi copilașul tău mai târziu - ceea ce este o veste bună, pentru că și câteva minute de plâns pot părea o eternitate atunci când ești părinte!
SFATURI PRACTICE
Sunt multe trucuri pe care le poți încerca atunci când micuțul tău este mai iritabil ca de obicei:
- leagănă bebelușul
- ține-l în poziție dreaptă pe umărul tău și mângâie-l ușor pe burtică pentru a stimula ieșirea aerului
- leagănă-l pe față, cu burtica lipită pe lungimea brațului tău.
- masează-i ușor burtica sau distrage-i atenția cu sunete de calmare
- ține-l în brațe sau într-unport bebe cât te deplasezi sau pune-l într-un leagăn de copii.
Asigură-te că bebelușul se simte confortabil și curat pe toată durata zilei. Pampers știe că un scutec nu trebuie să fie doar fin la atingere, ci și eficient împotriva umezelii și, tocmai de aceea, scutecele Pampers oferă până la 12 ore de protecție împotriva umezelii. Noul Pampers Premium Care este primul și singurul scutec care prezinta inovatia canalelor absorbante Pampers ce ajută la distribuirea uniforma a lichidului pentru protectie impotriva umezelii. Mai mult, indicatorul de umezeală arată când ar trebui schimbat bebelușul, astfel încât să se bucure în continuare de dragostea ta.