2. Conectează-te cu el înainte de a rezolva problema

Oricare ar fi situația, primul lucru de care are nevoie copilul tău este să-i înțelegi disconfortul, să-i arăți că ești atentă la el. Să-l asculți cu adevărat! Să-i accepți emoțiile, sentimentele, indiferent de natura lor. Numai așa se va accepta și el pe sine. Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva lui. De exemplu, întreabă-l cu calm: „Ești supărat pe sora ta și ai vrut să o necăjești, să te răzbuni pe ea?”. Răspunsul va fi, vei vedea, liber și sincer. Cu alte cuvinte, trebuie să înțelegi că, literalmente, nu e el de vină: autocontrolul, adică abilitatea de a răspunde potrivit într-o situație dificilă, se dobândește în timp, conform specialiștilor în neuroștiințe: adică până la vârsta de 24 de ani. Așadar, ce așteptări poți avea din partea copilului tău, în afara celor nerealiste care îți aparțin?! Ei bine, pentru un copil, explicațiile „raționale și logice” sunt... inutile. El învață doar din propriile experiențe emoționale și din modelul pe care tu i-l oferi.

3. Fă-ți timp și identifică împreună cu copilul motivele din spatele comportamentului neadecvat

Întotdeauna, un comportament „problematic” înseamnă o nevoie nesatisfăcută a copilului, o frustrare, teamă sau furie pe care el încă nu poate și nu știe cum să le exprime direct. Pedeapsa însă e păguboasă: nu face altceva decât să-i distragă atenția de la propriile lui nevoi și să devină hipervigilent la posibilele amenințări, nu la soluții. Așadar, ascultă-l să vezi ce anume l-a supărat sau nemulțumit, de ce are nevoie. Cu calm. Așa încât să se simtă în siguranță când îți vorbește.

4. Ajută-ți copilul să rezolve problema sau să repare ce a greșit

Cel mic învață să își asume responsabilitatea doar dacă se simte în siguranță: necondiționat, chiar dacă a rănit pe cineva și tu nu-i accepți gestul. Întreabă-l: „Cum ai fi putut să îi spui surorii tale că te simți furios, rănit când ți-a luat cartea fără să ți-o ceară?”. Regulile familiei adulte presupun că fiecare dintre noi își asumă responsabilitatea propriilor acțiuni, că înțelegem faptul că gesturile noastre îi afectează pe ceilalți și că ne gândim cum să reparăm când am greșit. Pe copil, însă, pedeapsa, cu toate rigorile ei, îl face să se simtă nedreptățit. Să simtă că nu ești corectă și dreaptă cu el și să nu înțeleagă unde a greșit și ce poate repara.

 

5. Exprimă-ți limitele

Ferm, clar, dar cu calm și blândețe: „Întâi temele și apoi joaca”, „Cu mingea te joci doar în curte”, „Vorbim doar despre noi, nu jignim pe altcineva.” Limitele îl ajută pe copil să-și definească identitatea: cine este el, ce-i place și nu-i place. Să știe să spună NU când este nevoie, să refuze și să respecte limitele celorlalți. Să tolereze momentele de disconfort, când învață un lucru nou, sau să nu renunțe când îi e greu și dificil. Și, mai ales, să nu-l evite de teama unui eșec.