De ce nu funcționează time-out-ul pentru copilul tău: 6 motive
Casă şi familie · Copii / 11.10.2018

Ai încercat să folosești time-out-ul pentru a-ți calma copilul, dar nu ai văzut niciun efect pozitiv? Află care sunt motivele din spatele acestei situații.

Mulți părinți apelează la time-out, dar această măsură nu funcționează de fiecare dată. În unele cazuri poți observa rezultate imediate în comportamentul copilului, dar în alte situații poți ajunge să te întrebi de ce nu se întâmplă nimic diferit. Potrivit specialiștilor, metoda time-out-ului nu este utilă pentru toți copiii și în niciun caz nu poate fi considerată o soluție garantată pentru comportamentul problematic al celor mici. Uneori time-out-ul poate funcționa numai la unul dintre frați sau efectele pot depinde de momentul zilei ales.
Unii copii refuză să petreacă acest interval gândindu-se la modul în care s-au purtat, continuând să plângă sau să țipe, fiind mult mai supărați la final. Alți copii nu sunt afectați deloc de time-out și petrec acest timp jucându-se în camera lor. În cel mai rău caz copilul poate reveni după time-out mult mai furios decât înainte și ar putea relua comportamentul greșit exact de unde a fost întrerupt.

 
Iată principalele motive care periclitează rezultatele time-out-ului:

 
1. Copilul știe că este doar o amenințare fără bază

Este posibil să avertizezi copilul că ar putea urma un interval de time-out, dar să nu duci promisiunea până la capăt. Acest lucru va avea un efect negativ asupra copilului, la fel ca și utilizarea time-out-ului sporadic, fără să îl aplici în toate situațiile când este justificat. Dacă te răzgândești când vezi că se supără copilul nu vei putea avansa deloc. Cel mic trebuie să știe că orice comportament negativ are consecințe, iar tu trebuie să reacționezi la fel în situațiile similare. Numai în acest mod vei reuși să corectezi comportamentul copilului.

 
2. Copilul se joacă în camera lui, în loc să se gândească la comportamentul problematic

Dacă lași jucăriile în spațiul ales pentru time-out sau dacă îi dai voie copilului să se uite la televizor ori să folosească tableta sau telefonul mobil, eficiența acestei măsuri va scădea drastic pentru că cel mic îl va percepe drept un interval distractiv. Nu va fi deloc stimulat să se gândească mai bine la ceea ce a făcut, fiind mult prea ocupat cu jucăriile sau jocurile de pe telefon.

 
3. Vorbești cu el în timpul time-out-ului

Scopul principal al time-out-ului este să îi acorzi copilului un răgaz pentru a conștientiza comportamentul greșit și a se gândi cum să rectifice situația. Dar cum să obții acest lucru dacă vorbești cu el tot timpul dedicat pentru time-out? 
Acesta este un interval de pauză, în care nu trebuie să-l cerți, să-i explici în detaliu ce a greșit sau să discutați despre orice altceva. Este o șansă să vă calmați amândoi, iar copilul se poate distanța de conflictul sau problema care a determinat comportamentul greșit. Astfel, își va putea redirecționa energia spre analiza situației și se va gândi la ce a făcut greșit și care ar fi fost modul corect de a reacționa. 
În niciun caz nu trebuie să țipi la copil sau să-ți exprimi frustrarea. Puteți discuta calm despre ce a greșit și cum ar trebui să procedeze data viitoare după ce se încheie intervalul acordat pentru time-out.

 
4. Copilul se simte nesigur în time-out

Dacă observi că cel mic plânge sau țipă în timp ce este în time-out cel mai probabil se simte nesigur. Explică-i folosind un ton blând că nu faci decât să-l trimiți într-un loc liniștit unde se va putea gândi bine și va realiza ce a greșit. Asigură-l că îl iubești și că veți vorbi mai mult după time-out. În cazul copiilor foarte mici specialiștii recomandă părinților să stea în imediata apropiere, dar să nu vorbească și să nu se joace cu ei.

 
5. Time-out-ul este prea lung

Pentru un copil de 5 ani, un time-out de 15 minute este prea lung. Trebuie să corelezi durata acestui interval cu vârsta copilului pentru a obține rezultate pozitive. Importantă este calitatea intervalului, nu neapărat lungimea. Pentru copiii mai mici trebuie neapărat să scurtezi time-out-ul. Scopul este în primul să stea liniștit și să se gândească la ce s-a întâmplat și ce ar trebui să facă data viitoare pentru a evita această măsură disciplinară.

 
6. Ești furios sau țipi atunci când îi spui de time-out

Dacă ești nervos când trimiți copilul în time-out ar putea înțelege că îl respingi, în loc să vadă time-out-ul ca pe o consecință a propriului comportament. La fel cum calmul este molipsitor, și starea de irascibilitate va afecta copilul. Pentru a evita lacrimile și supărarea copilului, este indicat să-i spui că îl iubești, dar că nu vei accepta comportamentul greșit. Fii calm și explică-i că time-out-ul este urmarea comportamentului lui, că trebuie să se gândească în liniște pentru ca data viitoare să facă o alegere mai bună și că nu îi aplici o pedeapsă pentru că tu ești furios.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro