O mare parte din comportamentele noastre agresive apar atunci când ne simţim furioşi. Ca urmare a emoţiei de furie, apare tentaţia de a reacţiona agresiv prin ridicarea tonului, lovirea, jignirea celor din jur.

O mare parte din comportamentele noastre agresive apar atunci când ne simţim furioşi. Ca urmare a emoţiei de furie, apare tentaţia de a reacţiona agresiv prin ridicarea tonului, lovirea, jignirea celor din jur.

Furia este o emoţie pe care o trăiesc toţi oamenii, inclusiv copiii. Este firesc ne simţim într-un fel sau altul în diferite situaţii – veseli sau trişti, furioşi sau speriaţi; emoţiile nu sunt niciodată bune sau rele – nici măcar furia. Ceea ce trebuie să avem în vedere însă este că sub influenţa lor ne comportăm uneori adecvat, alteori inadecvat. De pildă, este firesc să fim furioşi într-o situaţie în care am fost nedreptăţiţi, dar nu este firesc să folosim furia ca o scuză pentru că am lovit pe cineva, am recurs la jigniri, umilinţe.

Ce puteţi face ca părinţi pentru a-i învăţa pe copiii dumneavoastră să-şi gestioneze emoţiile de furie încă din primii ani de viaţă?

În primul rând nu reacţionaţi cu jigniri, lovituri, bătaie la furia copilului!

1. Oferiţi copiilor exemplul personal!

La vârste mici, copiii învaţă prin observare şi imitare. Dacă veţi reacţiona la crizele lor de furie tot prin furie, ei vor învăţa acest model de răspuns. Încercaţi să rămâneţi calm în faţa izbucnirilor furioase ale copilului.

 

2. Ţineţi cont de particularităţile de vârstă!

Când copiii nu au achiziţionat încă complet limbajul, ei folosesc furia ca un mijloc de comunicare. Învăţaţi copilul să-şi exprime nevoile folosind gesturile sau câteva cuvinte (ex. dacă nu ajunge la o jucărie, să o „ceară” arătând cu degetul către ea sau îndreptîndu-se către spaţiul de depozitare a jucăriilor).

 

3. Identificaţi corect cauza furiei!

Situaţiile în care copilul manifestă crize de furie se gestionează în funcţie de cauza care le-a declanşat. Dacă furia apare ca urmare a unei pierderi (ex. şi-a pierdut jucăria preferată), ignorarea (neacordarea atenţiei emoţiei copilului) nu este o soluţie. Copilul are nevoie în acest caz să se simtă înţeles şi sprijinit. Este nevoie să liniştiţi copilul prin îmbrăţişări şi mângâieri. Ignorarea supărării copilului poate să conducă în timp la scăderea încrederii în adulţi şi mai mult decât atât, copilul poate învăţa să devină insensibil la emoţiile altor persoane (tristeţe, supărare), deoarece în aceeaşi manieră a fost tratat şi el. Când cauza furiei este legată de imposibilitatea de a obţine ceea ce-şi doreşte (ex. sunteţi în supermarket şi copilul cere încă o ciocolată, deşi ştie că a depăşit porţia de dulciuri a acelei zile), ignorarea este o soluţie eficientă.

 

4. Încurajaţi copilul să-şi exprime verbal emoţia trăită!

Exprimaţi verbal emoţiile trăite (ex. sunt foarte nervos), în prezenţa copilului, pentru a-i permite acestuia să observe comportamentele asociate fiecărei emoţii (ex. ce faceţi când sunteţi nervos) şi să le imite. Încercaţi să identificaţi emoţia copilului şi să i-o traduceţi sub formă de afirmaţie sau întrebare pentru a identifica cât mai corect modul în care se simte (ex. dacă copilul spune: “eşti cea mai rea mamă din lume!”, puteţi să-i răspundeţi: “se pare că eşti foarte supărat pe mine!”).

 

5. Mergeţi cât mai aproape de copil şi captaţi-i atenţia!

Când îi vorbiţi copilului, aplecaţi-vă la nivelul lui, stabiliţi contactul vizual (priviţi copilul în ochi) şi folosiţi numele copilului pentru a-i capta atenţia.

 

6. Acordaţi copilului sprijin şi îndrumare punctuală şi consecventă pentru dobândirea controlului emoţional!

Copiii învaţă să îşi controleze emoţiile prin experienţa proprie, prin observarea comportamentului adulţilor şi prin interiorizarea ghidajului oferit de adulţi. Ca părinţi, trebuie să aveţi în vedere următoarele aspecte:

• să reacţionaţi moderat la emoţiile copilului (dacă este furios, nu trebuie să vă înfuriaţi şi dvs.);
• să lăudaţi orice iniţiativă a copilului de a vă solicita ajutorul;
• să faceţi cu copiii exerciţii de distragere a atenţiei atunci când situaţiile frustrează copilul (ex. când copilul este furios că nu poate primi jucăria de sus, puteţi să îi distrageţi atenţia arătându-i un joc mult mai interesant sau o altă activitate);
• să învăţaţi copiii să se distanţeze de sursa care le-a provocat furia (ex. crezi că dacă vei merge într-o altă cameră, să te joci cu un alt joc vei mai fi la fel de furios?).

 

7. Lăudaţi comportamentul adecvat al copilui într-o situaţie de frustrare!

Încercaţi să fiţi specific şi să subliniaţi aspectele pozitive din comportamentul copilului. 

Articolul a fost realizat de Diana Stănculeanu, psihoterapeut în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii şi face parte din campania “Ascultă-i sufletul!”, campanie de educare şi de sensibilizare pentru a combate violenţa la adresa copiilor.