Părinţii sunt adesea atât de preocupaţi de nevoile materiale, biologice ale copilului, de procurarea hranei în cel mai concret sens al cuvântului, încât adesea uită - sau nici măcar nu îşi pun problema - cât de importantă este pentru copilul lor cealaltă hrană, care nu se pune în farfurie: cea emoţională.

Părinţii sunt adesea atât de preocupaţi de nevoile materiale, biologice ale copilului, de procurarea hranei în cel mai concret sens al cuvântului, încât adesea uită - sau nici măcar nu îşi pun problema - cât de importantă este pentru copilul lor cealaltă hrană, care nu se pune în farfurie: cea emoţională.

Viaţa agitată şi stresantă a adulţilor de astăzi îi lasă adesea pe copii flămânzi după atenţia şi prezenţa părinţilor, după cuvinte şi gesturi de afecţiune şi de preţuire. Efectele pe termen lung, asupra adultului în care se va transforma copilul neglijat emoţional, nu sunt de ignorat.

Un copil care creşte fără atenţia şi prezenţa părintelui său, nu va deveni un adult puternic, conştient de locul şi de valoarea sa în această lume. El riscă în schimb să devină un adult neîmplinit emoţional, incapabil, la rândul său, să răspundă nevoilor afective ale propriului copil.
 

O poveste spusă de un tătic, crescut de un tată responsabil, dar absent:

 
“Gândindu-mă la anii copilăriei, îmi dau seama că am foarte puţine amintiri cu tata. Îmi amintesc că mama ne spunea adesea despre tata că vine târziu, munceşte mult, ca să avem noi tot ceea ce ne trebuie; că este obosit, iar noi - eu şi sora mea - trebui e să fim cuminţi şi să nu îl supăram. Îmi amintesc că mi-aş fi dorit să joc un fotbal cu tata sau să îl văd şi pe el câteodată, măcar la serbările şcolare. În timp am renunţat să îmi mai doresc astfel de lucruri; tata muncea pentru mine şi sora mea, iar noi trebuia să fim recunoscători pentru asta. Şi am fost. 

Dar şi astăzi, când eu sunt părinte, iar tata a devenit bunic, îmi dau seama că mă gândesc la el ca la un om care s-a străduit să-mi fie bine, dar pe care nu-l cunosc cu adevărat, despre care îmi place să ştiu că este bine, dar căruia nu îi simt lipsa. De la tata am învăţat că trebuie să îmi „întreţin” familia, dar nu am învăţat cum să mă joc cu fiul meu, cum să îl laud şi să îi spun că sunt mândru de el, cum să îmi fac timp pentru el. Aş vrea să ştiu că, atunci când nu sunt lângă el, copilul meu îmi simte lipsa”.

 
Noi oamenii, adulţi sau copii, avem un set de nevoi, care - atunci când nu sunt satisfăcute - ne împiedică să funcţionăm sănătos, eficient, echilibrat şi armonios în societate. Specialiştii le-au organizat piramidal, pentru a ne ajuta să înţelegem felul în care se înlănţuiesc şi se inter-condiţionează, facilitând sau, dimpotrivă, blocând maturizarea şi funcţionarea noastră sănătoasă.
 

• La baza piramidei sunt nevoile elementare biologice (fiziologice): de somn, apă, alimente, căldură, adăpost, mişcare etc. Ele sunt foarte puternice, întrucât nesatisfăcute, pun în pericol supravieţuirea noastră.

 

• Pe următoarea treaptă sunt nevoile de securitate şi protecţie, de care noi adulţii devenim conştienţi cel mai adesea în situaţii de criză sau când viaţa ne este ameninţată: catastrofe naturale (ex. cutremure), condiţii de război, atac asupra persoanei etc. Copiii însă tind să dea deseori semne de insecuritate şi au nevoie să se simtă în siguranţă, în contexte care nu par periculoase pentru adulţi, ca de pildă primele zile la grădiniţă, plimbarea într-un parc nou, vizita unor musafiri necunoscuţi -  sunt situaţii banale de viaţă în care copiii au nevoie de sprijinul nostru emoţional.

 

• Urmează nevoile de apartenenţă şi acceptare din partea unui grup. Familia este primul grup, urmată de grupul de prieteni, clasa de elevi, colectivul de muncă, comunitatea în ansamblul ei. Avem nevoie să ştim că suntem apreciaţi, respectaţi, acceptaţi şi iubiţi în fiecare dintre aceste contexte sociale şi ne străduim în permanenţă, prin comportamentele noastre, să ne asigurăm că această nevoie este împlinită măcar în câteva dintre aceste grupuri.

 

• Către vârful piramidei sunt nevoile de stimă şi recunoaştere socială (recunoaşterea competenţelor, meritelor şi valorii profesionale, prestigiu şi statut social) care, atunci când sunt satisfăcute ne fac să ne simţim încrezători, valoroşi şi importanţi. Neîmplinirea lor aduce frustrare, neputinţă, sentimente de inferioritate şi lipsă de valoare.

 

• În vârful piramidei nevoilor este nevoia de auto-devenire, prin împlinirea visurilor şi obiectivelor de viaţă, prin creaţie, prin conştientizarea rostului nostru în lume şi împlinirea destinului personal.

 

Nevoile emoţionale ale copilului

 
Din păcate, atunci când muncesc până târziu pentru a pune pâinea pe masă, părinţii ajută la satisfacerea unei singure nevoi a copilului: aceea biologică, care fără doar şi poate este necesară pentru a supravieţui, dar insuficientă pentru a trăi. 

Copiii noştri au nevoie de hrană emoţională, de căldură, protecţie, afecţiune exprimată în cuvinte şi comportamente, nu doar în mângâieri fugare în somn. Copilul are nevoie de timp de calitate petrecut cu mama şi cu tata, de joacă cu un părinte prezent, disponibil şi atent, de mesaje de valorizare şi preţuire care să îl înveţe că este acceptat şi iubit în familia sa, că este valoros, special şi că are ce oferi celor din jur. Că merită din partea lor respect şi recunoaştere. Doar aşa va reuşi ulterior să „devină”, să se împlinească, să-şi găsească locul şi rolul în această lume.
 

Articolul a fost realizat de Diana Stănculeanu, psihoterapeut în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii şi face parte din campania “Ascultă-i sufletul!”, campanie de educare şi de sensibilizare pentru a combate violenţa la adresa copiilor.